„În 2022, Festivalul Filmului European revine acolo unde îi este locul: pe marile ecrane. La Timișoara, Cinema Victoria a cunoscut o reabilitare istorică și e gata să intre în circuitul vieții culturale. Gala Festivalului Filmului European nu anticipează doar amplul program aflat la orizont, ci este un prilej de marcare a Zilei Europei și de afirmare a valorilor în care credem și pe care le apărăm împreună în Europa: libertatea, democrația, demnitatea și drepturile omului”, transmite Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.
Anul acesta, Festival Filmului European aduce în prim plan o selecție de filme despre Ucraina, colecție realizată de directorul artistic al acestei ediții, criticul de film Cătălin Olaru.
Ediția din Timișoara va fi marcată prin organizarea unui eveniment de gală pe 10 mai, la Cinema Victoria, de la ora 19, unde va avea loc prima proiecție publică din noul cinematograf.
Spectatorii vor viziona filmul Numere (Номери / Numbers), al regizorului Oleg Sentsov, cineast-simbol al rezistenței naționale ucrainene și apărător înarmat al Kievului asediat. În urma anexării Crimeei de către Rusia, Oleg Sentsov a fost arestat în mai 2014 și condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism.
A fost eliberat în septembrie 2019, în urma unui schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. La baza filmului „Numere” stă piesa scrisă de Sentsov în 2011 (înainte de arestarea sa) și a fost regizată de la distanță, din spatele gratiilor, cu ajutorul colaboratorului său Akhtem Seitablayev.
Accesul la film este deschis publicului larg, prin rezervarea unor bilete fără cost de pe platforma Eventbook, AICI.
Vă reamintim, anul acesta, lucrările de reabilitare și modernizare la Cinema Victoria au fost finalizate. Dintre cele cinci cinematografe pe care Primăria Municipiului Timișoara încearcă să le repună în circuit, Cinema Victoria va fi primul care își va deschide porțile publicului.
Pe aceeași temă:
FOTO. Noua înfățișare a Cinema Victoria. În curând va difuza primele filme
Trimite articolul
XBancuri cu si despre prosti
Nu se pot rezerva bilete pe platforma Eventbook. Sunteți siguri că accesul la film este deschis pentru publicul larg?
-
astea sunt aberatii ONGiste sa umfle niste bani pe urma unor tragedii. cea mai mare tragedie a razboiului e ca politicienii si bogatii scapa, singurii care sufera sunt oamenii de rand. ruie politicienilor si alora care-i au in buzunare
#nunepasa
Căutați pe YouTube documentare cu românii din Ucraina. Succes!