”Cu ocazia celei de-a opta ediţii a Festivalului de Film Francez, Institutul francez din Timişoara vă invită la 12 proiecţii de filme, timp de patru zile dedicate cinematografiei franceze şi la o întâlnire cu Bénédicte Pagnot, realizatoarea unuia dintre filmele din competiţie. În acest an, festivalul se va desfăşura la nivel naţional între 31 octombrie şi 9 noiembrie la Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Buzău, Târgu Mureș și Constanța. În urma succesului de anul trecut, tinerii regizori francezi vor participa la concursul în care publicul decide cine va câștiga premiul oferit de către TV5Monde pentru susținerea distribuției unui film francez în România. (…) Cele 8 producții aflate în competiţie anul acesta sunt: „Stele – Des étoiles”, „Zilele de mâine – Les lendemains”, „Vandal”, „Grand central”, premiat la Festivalul de Film de la Cabourg – Journées romantiques 2013, Marele Premiu: Lumières de la presse étrangère 2014, Premiul pentru cea mai bună actriță & Premiul special al juriului, „Vincent nu are solzi – Vincent n a pas d écailles”, selecționat în competiția Festivalului de la San Sebastian în 2014, „Mercuriale”, film prezentat de Acid la Festivalul de la Cannes 2014, „Brooklyn” şi „Tonnerre”, anunță Daniel Malbert, directorul IFT.
Iată programul complet al evenimentului:
– sâmbătă, 1 noiembrie , ora 16, Yoyo, de Pierre Etaix – comedie; ora 18 Zilele de mâine, de Bénédicte Pagnot – dramă, în prezenţa realizatoarei, Bénédicte Pagnot; ora 21, Stele, de Diana Gaye – dramă;
– duminică, 2 noiembrie, ora 16 , Mercuriales, de Virgile Vernier – dramă; ora 18, Le Petit Nicolas, de Laurent Tirard – comedie; ora 20 Tonnerre, de Guillaume Brac – comedie;
– luni, 3 noiembrie, ora 16, Vincent nu are solzi, de Thomas Salvador – fantezie; ora 18 Brooklyn, de Pascal Tessaud – dramă;ora 20 Michael Kohlhaas, de Arnaud Des Pallières – film istoric;
– marţi, 4 noiembrie, ora 16 Vandal, de Hélier Cisterne – dramă; ora 18 Grand central, de Rebecca Zlotowski – romantic; ora 20 Yves Saint Laurent, de Jalil Lespert – dramă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!