Timp de două zile, respectiv 15 şi 16 august, Primăria Gottlob organizează Festivalul Lubeniţei 2011. Manifestarea este prima şi unica de acest gen din vestul României. Pentru ediţia din acest an, organizatorii au pregătit, pe lângă degustări gratuite, spectacole, ateliere de sculptură în lubeniţă, un concert Miroslav Ilic, un turneu de tenis, parada portului popular şi a majoretelor, concursuri sportive de aruncat lubeniţa sau de fugit cu ea în braţe şi multe alte surprize.
Lubenita de Gottlob, un brand
În acest an suprafaţă cultivată cu lubeniţă şi pepene în Gottlob se întinde pe 384 ha, cu o producţie estimată de 16200 tone. Practic, nu există localnic din Gottlob care să deţină o suprafaţă de teren şi să nu cultive lubeniţă. Ocupaţia a devenit o tradiţie în zonă, iar tehnologia este de ultimă oră. În prezent, toţi producătorii de pepene utilizează pentru culturile din câmp sisteme de irigare cu bandă de picurare şi folie de mulcire. Înfiinţarea unui hectar de pepene verde costă în jur de 3.000 de euro. Cea mai mare lubeniţă recoltată în 2010 a avut… 28 de kg. Aceşti „giganţi” ar putea fi, însă, printre ultimii pepeni mari cultivaţi, pe piaţă, căutându-se în prezent soiurile rotunde, în jur de 10 kg sau chiar sub această greutate.
„Comunitatea din Gottlob a hotărât să continue şi în acest an campania de promovare a lubeniţei de Gottlob. Astfel, Primăria Gottlob pune şi în acest an la dispoziţia producătorilor tricouri personalizate cu logo-ul festivalului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!