Exact atunci când iubita lui din copilărie, Natalia, se întoarce acasă, Jorge ajunge să o cunoască şi pe Paula, o femeie cu care dezvoltă o relație neobișnuită. Filmul prezintă o poveste de dragoste și o filosofie de viață, vorbindu-ne despre personaje captive în propria realitate: Jorge în viața lui mediocră; tatăl acestuia în scaunul cu rotile; Antonio și Paula în închisoare; Israel în familia lui disfuncțională, iar Natalia în trecutul ei cu Jorge. Un film bogat în elemente de realism și presărat cu momente amuzante, pus la dispoziție de Ambasada Spaniei în România și Casa de Distribuție Independența Film. Deși un film de lungmetraj de debut, acesta a câștigat numeroase premii importante la festivaluri internaționale, printre care trei premii Goya, două premii la Festivalul de Film de la Veneția, un premiu la Festivalul de Film Nopți Negre în Tallin. La eveniment va participa şi Consulul Onorific al Spaniei la Timișoara, Jose Miguel Viñals Ariño. Filmul este oferit de Serviciul de Ajutor Maltez, în colaborare cu Pelicula Culturală, Teatrul Național Timișoara și Opera Română din Timișoara.
Film la Opera, pe sticle de ulei si pachete de zahar
Joi, 28 noiembrie, de la ora 19.00, sunteţi invitaţi la filmul spaniol “Azul oscuro casi negro” („Albastru închis aproape negru”), în regia lui Daniel Sánchez Arévalo, în sala de balet a Operei Naționale Timișoara. “Biletele” la acest eveniment sunt sticle cu ulei și/sau pachete de zahăr, care vor fi donate celor 55 de vârstnici îngrijiți la domiciliu de Serviciul de Ajutor Maltez din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!