Este vorba despre un parteneriat între La Steaua Film Studio, Asociaţia Oncohelp şi Teatrul Naţional Timişoara, care vor prezenta timişorenilor filmul “Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, regizat de Toma Enache. Este primul film din istoria cinematografiei vorbit în exclusivitate în limba aromână. Filmul, caracterizat de critici drept o dramă romantică, descrie călătoria unui regizor faimos pornit în căutarea adevărului despre neamul său. „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“, a fost nominalizat în cadrul Festivalului de Film Babel, competiţie internaţională destinată filmelor vorbite în limbi minoritare, câştigând, în decembrie 2013, premiul “Maestrale Unica”, o medalie acordată de Parlamentul Italian, şi distincţia Parlamentului European pentru cea mai bună reprezentare a unei minorităţi lingvistice în Europa.
Prezentarea filmului la Teatrul Naţional Timişoara va avea loc în 15 februarie, de la ora 19.00. Dat fiind că scopul acestui eveniment este unul umanitar, preţul unei invitaţii de o persoană va fi de 50 de lei. Toate fondurile obţinute din comercializarea biletelor vor fi oferite Campaniei Help25, fiind destinate achiziţionării unui mamograf performant ce va deservi întreaga Regiune de Vest, 5000 de mamografii urmând să fie oferite gratuit femeilor cu venituri reduse sau fără venituri din această parte a ţării. Mai mult, după achiziţionarea mamografului, Help25 va implementa un program de screening şi depistare precoce a cancerului la sân.
Citiți principiile noastre de moderare aici!