Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a afirmat că motivele pentru această întârziere sunt şi “obiective”, dar şi “subiective” şi ţin de şantierul care se află pe un sit istoric, dar şi de numărul şi eficienţa muncitorilor.
Ostaficiuc a afirmat că în acest moment numărul de muncitori de pe şantier este de 65 de oameni, însă acesta ar trebui să fie peste 100 pentru ca lucrările să se desfăşoare într-un ritm alert. Cu toate acestea, la finalul renovărilor, pe Bastion se vor construi terase, iar cele două curţi, din stânga şi dreapta şoselei vor fi legate printr-un pasaj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!