Poliţiştii au fost sesizaţi, în dimineaţa zilei de 29 octombrie, că sucursala băncii a fost spartă şi s-au deplasat la sediul unităţii, pentru a căuta probe, în încercarea de a da de urma autorilor.
Banii sustraşi se aflau în seiful băncii, pe care hoţii au reuşit să-l taie cu flexul. Spărgătorii au intrat în bancă forţând geamul de la baie, aflat în spate, şi au răvăşit birourile. Alarma s-a declanşat în timpul nopţii, în jurul orei 02.30, probabil chiar în momentul în care spărgătorii se aflau în bancă, iar o echipă a firmei de pază s-a deplasat la faţa locului. Angajaţii firmei de pază nu au observat nimic suspect şi nici nu s-au dus până în spatele sucursalei pentru a face verificări, potrivit poliţiştilor. Cei de la pază au considerat că este doar o alarmă falsă şi au plecat fără a anunţa autorităţile.
Spargerea a fost descoperită abia dimineaţa de către angajaţii băncii, care au anunţat poliţia abia după jumătate de oră, timp în care au verificat ce a dispărut.
Poliţiştii timişoreni continuă verificările, atât în ceea ce priveşte furtul, cât şi în ceea ce priveşte activitatea firmei de pază.
„Firma care asigură paza a fost amendată cu 500 de lei pentru neluarea tuturor măsurilor de prevenire a furtului, potrivit legii. Continuăm cercetările în ceea ce priveşte firma de pază, pentru a vedea dacă a dat dovadă şi de alte neglijenţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Emil Andrei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!