„Cea mai bună metodă de a scăpa de o amendă este să o… plătești”, i-a spus Godină unuia dintre cei prezenți, care, pe drumul spre librărie, a încasat… o amendă.
Aceasta a fost doar una dintre glumele cu care polițistul scriitor Marian Godină le-a descrețit frunțile zecilor de timișoreni adunați pentru a-l vedea.
Polițistul s-a întâlnit cu cititorii, vineri, la librăria Cărturești din Iulius Mall. S-a bucurat că, spre deosebire de celelalte orașe în care și-a prezentat cartea, fanii lui au fost mai tineri.
Prezentarea cărții „Flash-uri din sens opus” s-a încheiat cu o sesiune autografe, în timpul căreia Godină și-a odihnit mâna doar pentru a face câte o poză cu cei cărora le semna volumul.
Volumul „Flash-uri din sens opus” este disponibilă încă din 18 februarie, la prețul de 29 de lei, și a apărut la editura Curtea Veche. Cartea este relatată la persoana întâi, iar autorul susține că nu a scris-o pentru… „reducerea pedepsei”.
Articole pe aceeași temă:
Cel mai iubit politist din Romania, Marian Godina, isi prezinta cartea la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!