Vă reamintim, la finele anului trecut, Primăria Timișoara a scos la concurs mai multe posturi de directori și șefi în instituția de pe C.D. Loga.
La finalul lunii ianuarie v-am informat cine s-a înscris la competiții și cine a trecut de prima probă, cea a dosarelor. Candidații au susținut în ultima zi din luna ianuarie proba scrisă, dar nu toți au trecut de ea. Cei care au mers mai departe au susținut deja și interviul, ultima probă a concursului.
Cum s-au descurcat candidații la proba scrisă și la interviuri? Florin Răvășilă a adunat 98 de puncte la proba scrisă, astfel că a fost admis pentru funcția de director executiv la Direcția Clădiri Terenuri I Est. Punctajul final, după interviu, la care a făcut 94,75 puncte, este 192,75. Răvășilă este singurul director care a câștigat concursul organizat de PMT.
Despre Florin Răvășilă se știe deja că a ajuns în primărie pe un post de consilier personal al primarului Nicolae Robu, după care a concurat pentru un post de consilier la Serviciul Școli Spitale. Odată cu împărțirea Direcției Clădiri Terenuri în două, Răvășilă a fost numit director al Direcției Clădiri Terenuri I Est. Florin Răvășilă a fost consilier județean pe vremea PDL, dar și consilier la cabinetul parlamentar al lui Alin Popoviciu, precum și pe locul patru pe lista pentru Senatul României din partea PNL, la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Are un master în administrație publică obținut la Universitatea de Vest din Timișoara.
Direcția Clădiri Terenuri II Vest va funcționa tot cu director interimar până la organizarea unui nou concurs, acest post fiind ocupat de Mihai Boncea, fost șef al Biroului Locuințe din PMT. Marius Roșian-Mitrovici, singurul candidat pentru postul de director al Direcției Clădiri Terenuri II Vest a fost respins la proba scrisă cu 62,5 puncte. Secretarul Primăriei Grădinari din județul Caraș-Severin a depus contestație și a fost admis în cele din urmă. El a susținut și interviul în 4 februarie, dar a obținut doar 43,6 puncte, astfel că a fost respins cu un total de 106,1 puncte.
Marius Roșian este secretar al Primăriei Grădinari din județul Caraș-Severin, localitate aflată la 40 de km de Reșița. La un moment dat și-a depus dosarul pentru funcția de secretar al orașului Oravița, dar la proba scrisă a concursului nu a trecut de zero puncte. Argument-CS dezvăluia că Marius Roșian a scris doar numele pe foaie și s-a plimbat prin sală în timpul probei. La concurs a mai fost un candidat, dar niciunul nu a obținut punctaj de trecere. S-a organizat a doua sesiune de concurs, cu aceiași candidați. Marius Roșian a obținut același punctaj, zero. El a explicat pentru argument-cs.ro că nu a vrut să scrie nimic pe foaie în semn de protest față de contracandidata lui, care i-a adresat cuvinte jignitoare.
Direcția Dezvoltare rămâne în continuare cu director interimar, după ce singurul candidat, Gabriel Adrian Șuștăr, a fost respins cu punctaj 0 la proba scrisă. Așa cum tion.ro a anunțat deja, Gabriel Adrian Șuștăr nu există pe internet, însă candidatul se numește Șușter, actual director financiar-contabil interimar la Spitalul de Psihiatrie Jebel. Până acum, Direcția Dezvoltare a fost condusă interimar de Magdalena Nicoară.
Cine sunt candidații admiși pentru celelalte posturi scoase la concurs de primărie?
Vesna Struța-Ciolacovici a fost admisă pentru postul de șef al Biroului Monitorizare Trafic, cu un punctaj de 85 de puncte la proba scrisă și 91,4 la interviu. Va conduce Biroul Monitorizare Trafic cu acte în regulă, fiind admisă cu un total de 176,40 puncte.
Serviciul Certificări și Autorizări va fi condus de Gabriela Violeta Borcsi, care a fost admisă cu 172,60 puncte. 77 le-a obținut la proba scrisă și 95,6 la interviu.
Mihaela Maria Dumitru a fost admisă cu 84,6 puncte la proba scrisă și 92 la interviu (n.r. total 176,60) pentru funcția de șef al Biroului Contencios, iar Anca Elena Lăudatu a fost și ea admisă cu 94 de puncte la proba scrisă și 83,80 la interviu (n.r. total 177,80) pentru postul de șef al Serviciului Școli Spitale.
Șeful Biroului Proceduri Speciale de Stare Civilă este Diana Andreea Petrovici, care a obținut 91,5 puncte la proba scrisă și 92,60 la interviu, fiind admisă cu un total de 186,60 puncte.
Rezultatele finale au fost afișate în 5 februarie, la ora 9.30. Candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de 24 de ore.
UPDATE. Angajații primăriei nu se înghesuie nici ca directori interimari
Primarul Nicolae Robu se pregătește să numească alți directori interimari la Clădiri Terenuri II Vest și la Direcția Dezvoltare, după ce mandatele date lui Mihai Boncea și Magdalenei Nicoară au expirat.
Problema este că cei doi șefi interimari de la cele două direcții nu par să-și dorească să rămână directori. Deși primarul Nicolae Robu se aștepta ca Boncea și Nicoară să se înscrie la concursuri, ei și-au luat concedii. Fără explicații.
Edilul-șef se pregătește să-i numească din nou directori interimari, dacă și ei vor dori.
„O să deleg pe cineva din nou, da, au expirat numirile. Nu știu dacă rămân aceleași persoane, o să vedem. Nu știu cauzele pentru care directorul interimar Boncea nu s-a înscris la concurs. El a plecat în concediu, nu a dat nicio explicație și nu știu dacă dorește să își asume în continuare responsabilități din postura de interimar sau cu delegare de responsabilități doar. La Dezvoltare la fel, doamna Magdalena Nicoară este în concediu, nu și-a depus candidatura. Ar fi putut să vină la concurs, nu știu de ce nu a făcut-o. Eu sunt mulțumit de doamna Nicoară și intenționez să o numesc. Și de celălalt”, a explicat primarul Timișoarei pentru tion.ro.
Robu spune că încă nu este mulțumit de cum se mișcă lucrurile la fosta direcție de patrimoniu, dar nu vrea să unească la loc cele două structuri în una singură.
„La Patrimoniu nu sunt mulțumit în general de situația de acolo, dar nu neapărat de directori. Nu sunt mulțumit pentru că nici acum nu s-a ajuns la o evidență impecabilă, cu acuratețe totală, dacă pot spune așa. Nu aș vrea să unesc cele două direcții, pentru că la atâta e de lucru încât este copleșitor. De aceea am splitat direcția în cele două, una care se ocupă de estul orașului și una care se ocupă de vest, de jumătatea de est și de jumătatea de vest, pentru că este foarte mult de lucru. Și încă suntem departe de a ne putea declara mulțumiți în ceea ce privește evidența contabilă a patrimoniului și de urmărirea contractelor și valorificarea patrimoniului. Noi încă mai avem și acum diverse proprietăți pe care le descoperim din mers și constatăm că nu au fost valorificate”, a conchis Nicolae Robu pentru tion.ro.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2184887″]
[related-post post_id=”2172771″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!