Chiar și în condiții de cod galben de ploi, sute de timișoreni au luat cu asalt curtea inspectoratului Poliției Timiș și au asistat la demonstrațiile oamenilor legii și la prezentarea echipamentelor din dotare. Elevii care au participat vineri dimineața la Ziua Porților Deschise, sa sediul IPJ Timiș, au asistat mai întâi la o demonstrație de dresaj canin, apoi mascații au făcut un exercițiu demonstrativ de intervenție rapidă pentru prinderea infractorilor. Punctul culminant al demonstrației au fost focurile de armă trase pentru prinderea hoților. După demonstrații, cei prezenți în curtea inspectoratului au făcut poze cu oamenii legii, care au prezentat și echipamentele din dotare. Toți elevii s-au înghesuit să pună mâna pe armamentul polițiștilor și să intre în mașinile de poliție.
Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei Poliției Române care va fi aniversată luni în toată țara.
„Ca în fiecare an, astăzi a fost organizată Ziua Porților Deschise la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Cu această ocazie inspectoratul a fost vizitat de copii de toate vârstele, dar și de persoane care au dorit să vadă echipamentele pe care le folosește Poliția Română. Copiilor și celor prezenți le-au fost prezentate autoturismele din dotare, dar și anumite procedee folosite de lucrătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, acest lucru delectând privirea tuturor celor care au participat. Ca și în anii trecuți sperăm ca această reprezentație să se bucure de un real succes, în curtea inspectoratului fiind așteptați peste 1000 de copii”, a declarat Mădălina Mezdrea, ofițerul de presă al IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!