Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pune la dispoziția tuturor celor interesați să-și împădurească terenurile agricole peste 176 de milioane de euro. Fondurile sunt acoperite integral din bani publici, nu există obligativitatea cofinanțării, și vor fi disponibile în 2012 prin intermediul a patru sesiuni pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”. Pentru fiecare sesiune sunt disponibili câte 44 de milioane de euro.
Florin Nedelcu, director al Centrulului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara, care coordonează teritorial Oficiile Judeţene Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin, arată că în regiune, în anul 2011 s-au semnat două proiecte de finanţare în cadrul Măsurii 221, în valoare totală de 347 213,28 euro, iar în prima parte a anului 2012 s-au semnat alte două proiecte de finanţare, în valoare totală de 107 404, 40 euro.
Aceste fonduri sunt acordate sub formă de plăți directe pe an şi pe hectar, calculate în funcție de forma de relief (câmpie, deal, munte). De exemplu, pentru împădurirea unui hectar de teren agricol, la câmpie, beneficiarul primeşte 1.330 de euro.
Proiectele finanțate prin Măsura 221 pot include lucrări care să prevină pagubele produse de factorii naturali dăunători, să reducă eroziunea solurilor, să poată îmbunătăţi capacitatea de retenţie a apei și să poată crește calitatea aerului. De asemenea, pot asigura producerea de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau, după caz, creşterea biodiversităţii.
Procedura de selecţie şi documentele de informare pentru depunerea proiectelor sunt afişate pe pagina oficială de Internet a APDRP, www.apdrp.ro. Cererile de finanţare pentru proiectele de investiţii se vor putea depune la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP în fiecare zi, între orele 9 şi 14, în perioada desfăşurării unei sesiuni de primire a proiectelor. Prima sesiune de primire a proiectelor pentru acest an va di deschisă în perioada 1 – 30 martie, a doua va începe în 2 mai şi se va termina pe 31 mai, a treia sesiune are loc în perioada 16 august – 14 septembrie, iar ultima se va desfășura în perioada 15 noiembrie – 14 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!