“Scopul nostru este să avem personal mulțumit. Fornetti traversează o perioadă de ascensiune din punct de vedere financiar și am vrut să motivăm angajații prin această suplimentare salarială. Crearea unui mediu de lucru plăcut și a unei colectivități sudate au fost și vor fi obiective ale managementului, iar în acest context considerăm că împărtășirea rezultatelor și prin oferirea acestei majorări salariale este foarte importantă”, a declarat Toth Csaba, Director General Fornetti România.
Fornetti are 420 de angajați în cele 3 puncte de lucru din România: Timișoara, Odorheiu Secuiesc (la Lutița) și București (la Bragadiru). Niciunul dintre aceștia nu are salariul minim pe economie, cel mai mic salariu de încadrare depășind 2.000 de lei (la care se adaugă mărirea de 10 procente). Pe lângă aceasta, fiecare angajat primește un tichet de masă în valoare de 15 lei/zi lucrată, ceea ce poate însemna 300 lei în plus, în fiecare lună, primă de loialitate, însemnând un anumit procent din salariu la o anumită perioadă petrecută în cadrul companiei, precum și primă de performanță. Aceste criterii se aplică atât la personalul TESA, cât și Producție.
Mărirea de 10% vine ca un semnal de stabilitate a companiei aflată în plină dezvoltare atât pe plan local, cât și internațional. În acest an, Fornetti Group și-a consolidat poziția pe piețele din Ungaria, România, Bulgaria și Polonia, urmând ca noi țări să fie cuprinse în planul de expansiune. Compania a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de aproape 40 milioane de euro în țară și de peste 100 milioane de euro la nivel de Group.
(995808)
Citiți principiile noastre de moderare aici!