”Puțini știu de această fortificație preistorică, dar și mai puțini au văzut-o cu proprii ochi căci tehnologia și Internetul ne duc în locurile unde vrem, fără ca să fie nevoie să facem vreun efort personal.
Dintre cei care s-au încumetat, cei mai mulți au plecat cu nedumeriri căci dimensiunile uriașe, măsurate în scala kilometrilor, nu permit frivolități turistice sau vizite punctuale. Ca să înțelegi fortificația de la Cornești, întâi trebuie să te plimbi pe valurile de pământ aplatizate de timp și de agricultura intensivă și, cu ochii minții, să refaci zidurile de lut bătut care străjuiau șanțurile de apărare, unele adânci până la 4,7 m. Imaginea recompusă a vechii cetăți este uluitoare, însă nici pe departe atât de impresionantă cum trebuie să fi fost pentru oamenii care au văzut-o aievea, pe vremea când în alte părți aveau loc tumultoasele evenimente cântate de Homer”, susținte arheologul Alexandru Szentmiklosi, coordonatorul cercetării și șeful secției de Arheologie a Muzeului Banatului. Pe ploaie, îngropați în noroi sau pe caniculă, arheologii timișoreni cercetează, vreme de 2-3 luni anual, acest sit.
Amintită pe hărțile de sec. XVIII, fortificația de la Cornești a stârnit pentru prima dată interesul în 1877, când Jozsef Pech propunea o investigare mai amănunțită a sitului, considerat în acele vremuri ca fiind fortificație avară. Cercetările arheologice din 1939, întrerupte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, au ancorat datarea fortificației în preistorie, specialiștii datând-o cu probabilitate la sfârșitul epocii bronzului.
În anul 2007, un nou proiect născut nu numai din interese științifice comune, dar și din prietenie, a demarat noi săpături arheologice bazate cele mai moderne tehnici de cercetare, precizează responsabilul de proiect. Alături de prospecțiunile magnetometrice, se execută scanări LIDAR și GPR, rămășițele organice lemnoase se analizează în laboratoare specializate pentru obținerea datărilor cronologice absolute, iar ceramica, cu ajutorul tehnologiei de vârf, este cercetată non-invaziv pentru stabilirea amprentei chimice. Fondurile, inițial modeste, au devenit din ce în ce mai substanțiale, pe măsură ce comunitățile științifice, fundațiile și autoritățile locale au început să fie convinse nu numai de seriozitatea demersului științific, dar și de importanța cercetării acestui monument unic în preistoria lumii.
Refuzând să intre în trendul actual în care goana după senzațional duce în derizoriu o muncă asiduă, arheologii efectuează anual campanii de câte 2-3 luni, care permit astăzi recompunerea unui crâmpei din viața comunităților care au construit acest monument. Pe baza acestor cercetări, se poate afirma cu certitudine că cetatea de lut bătut de la Cornești-Iarcuri acoperă un areal de peste 1780 de hectare, suprafața fiind aprox. echivalentă cu cea a Timișoarei din zilele noastre.
Puternica cetate de la Cornești, contemporană cu celebrele cetăți de la Micene, Tirint și Troia, a fost construită undeva la mijlocul mileniului II a.Chr., sfârșitul epocii bronzului marcând și sfârșitul acestei fortificații (undeva înainte de anul 1000 a.Chr.).
Cetatea de la Cornești are patru incinte fortificate, dispuse concentric. Primele două ziduri (dinspre interior spre exterior) au fost refăcute în jurul anilor 1400-1300 a.Chr. Tehnica de construcție sugerează prezența unor indivizi specializați, adevărați ingineri ai preistoriei, care au avut cunoștințe solide privind structurile de rezistență și metodele de consolidare a acestora. „Valurile de pământ”, unele impresionante și în ziua de astăzi, au avut deasupra palisade, înălțimea de aprox. 4 m și adâncimea șanțurilor de apărare de 2,7 m până la 4,7 m fiind descurajatoare pentru orice potențial agresor. Însă această fortificație a fost, de departe, ceva mai mult decât o construcție militară cu scopuri defensive împotriva unei primejdii de anvergură. Este foarte probabil ca această cetate să fi fost expresia puterii militare și economice a unor comunități bazate pe o nouă elită socială, cea a războinicilor care controlau teritoriul dintre Timiș și Mureș, ambele râuri căi de acces secundare dinspre străvechea „autostradă” a Europei, Dunărea, către Transilvania, bogată în sare, aur și cupru.
Construirea acestei fortificații presupune o elită socială care a avut resursele economice, logistice și umane nu numai să construiască impresionanta cetate a Corneștiului, dar să o și întrețină de-a lungul mai multor secole.
În prezent, la Cornești se apropie de final ceea ce arheologii numesc ”cercetări arheologice preventive”, adică descărcarea de sarcină arheologică a unui teren pe care se va amenaja un parc fotovoltaic de aprox. 15 ha. În cadrul acestor cercetări, a fost dezvelită și cercetată prima poartă de acces în imensa fortificație, fiind descoperit și faptul că valul de apărare al Incintei IV (cea mai mare) a avut o structură de lemn bazată pe casete, în care a fost bătut lutul excavat din șanțul de apărare.
Alături de descoperirile de epoca bronzului, cercetarea arheologică a dezvelit limita estică a unei așezări de sec. III-IV p.Chr.. În șanțul de apărare al fortificației de epoca bronzului (limita așezării de sec. III-IV p.Chr.), au fost descoperite două morminte care, prin ritualul de înmormântare, sugerează apartenența etnică a acestei comunități la populația sarmatică. Descoperirile arheologice atestă existența unor legături pe arealuri geografice vaste, inclusiv cu ateliere ceramice din vestul Europei.
”Prin dimensiunile lui, cetatea de la Cornești a surprins încă odată atât din punct de vedere al volumului descoperirilor arheologice, cât și din cel al complexității acestora. Depășirea bugetului, l-a determinat pe Voicu Căprița, managerul firmei Mino Energy, să suporte financiar, alături de S.C. Banat Archaeosave S.R.L., finalizarea acestor cercetări. Cei care au dus această cercetare arheologică până aproape de final sunt studenții Universității de Vest, cei care dincolo de oboseală, condiții meteorologice vitrege și dificultăți de ordin logistic, s-au implicat sufletește, direct proporțional cu mărimea fortificației, în tot ceea ce înseamnă Corneștiul ca proiect de cercetare și valorificare turistică și economică a monumentului istoric. Întreaga gratitudine a Muzeului Banatului pentru acești discreți, dar loiali ucenici în meseria de arheolog”, subliniază dr. Alexandru Szentmikosi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!