Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ Derbyshire & Nottinghamshire (Marea Britanie) şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş prin Centrul Enterprise Europe Network. Acţiunea se înscrie în cadrul vizitei la Timişoara, în perioada 30 martie – 01 aprilie a.c., a unei delegaţii de afaceri britanice ce are ca obiectiv identificarea de oportunităţi şi proiecte de cooperare şi investiţie. Delegaţia este condusă de dl. David Hood, Director Direcţia Relaţii şi Schimburi Internaţionale a Camerei de Comerţ Derbyshire & Nottinghamshire şi este însoţită de reprezentanţi ai Ambasadei Marii Britanii în România.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul Convenţiei de Colaborare dintre CCIAT şi Camera de Comerţ din Nottigham. Participarea la Forum este gratuită.
În total, la forum vor lua parte nouă firme, acestea au activitate în domeniul construcţiilor, al ingineriei, arhitecturii şi al maselor plastice. Majoritatea societăţilor sunt interesate în găsirea de parteneri români cărora să le furnizeze serviciile realizate, dar şi în găsirea de parteneri locali cu ajutorul cărora să deruleze colaborări pe plan local.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!