Un apropiat de-al fostului ministru povestește că acesta a fost invitat la o întâlnire non-formală cu câțiva membri ai PMP, în clubul Heaven din Timișoara. Totul după vizita făcută de președintele Traian Băsescu la Sânnicolau Mare.
În momentul în care Funeriu a ajuns în club i-a salutat pe toți cei care participau la întâlnire, aproximativ 10 persoane, a luat un pahar de suc și s-a așezat pe o canapea. Fostul ministru stătea lângă un individ care face parte din lumea interlopă din Timișoara. Acesta „a început să bombăne și s-a luat de el. Nici nu cred că l-a recunoscut”, povestește persoana care a asistat la toată întâmplarea. Se pare că Funeriu ar fi fost împins.
Povestea a ajuns rapid și la urechile polițiștilor din Timiș care au început să facă verificări.
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui incident într-un club din Timișoara. Se efectuează verificări pentru a se vedea dacă s-a comis sau nu o faptă penală. Până în prezent nu am fost sesizați de comiterea unei infracțiuni”, spune Ancuța Morariu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.
Fostul ministru al Educației a refuzat să comenteze incidentul. El are însă la dispoziție 90 de zile să se gândească dacă va depune plângere sau nu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!