Poliția Locală Timișoara a propus completarea hotărârii Consiliului Local privind „constatarea și sancționarea contravențiilor, cu reglementări privind autovehiculele care au acces în zonele pietonale”. Practic, se urmărește introducerea unor reguli unitare pentru staționarea și oprirea mașinilor, pentru toate zonele pietonale.
Noile prevederi interzic staționarea mașinilor în toate zonele pietonale ale orașului, în afara spațiilor delimitate clar de administratorul domeniului public. De asemenea, sunt interzise oprirea și staționarea vehiculelor pe scuaruri, insule de dirijare a circulației sau pe alte amenajări rutiere care nu sunt destinate opririi și staționării vehiculelor.
Nerespectarea noilor prevederi constituie contravenție și urmează să fie sancționată fie prin amendă, fie prin lipirea unor autocolante pe parbrizele ori caroseria mașinilor, fie prin ridicarea mașinii. Cuantumul amenzilor este între 600 și 1.200 de lei pentru persoanele fizice și între 1.500 și 2.000 de lei pentru persoanele juridice.
Proiectul poate fi consultat AICI. Spațiile destinate staționării în zonele pietonale și intervalul orar permis vor fi stabilite după aprobarea acestui proiect de către Consiliul Local și după ce au fost supuse avizării Comisiei de Circulație.
Noul proiect de hotărâre a avut în vedere atât sesizările venite din partea cetățenilor, cât și constatările în teren ale polițiștilor locali privitoare la situațiile în care spațiul pietonal este limitat de prezența mașinilor.
Un cititor Tion ne-a sesizat chiar astăzi că mașinile împânzesc zona pietonală din Timișoara, în apropierea Bastionului Theresia, însă nu toți șoferii sunt sancționați pentru asta.
„Va transmit câteva imagini făcute în așa-zisa zonă pietonală din centrul orașului Timișoara. Parcările neregulamentare sunt la ordinea de zi atât pentru polițiști cât și pentru cetățenii obișnuiți. Ciudat este cum doar unii sunt amendați și alții nu. Situația este absolut adevărată astăzi, 14 aprilie 22, ora 10:39. Legea nu este egală pentru toți, unii fiind mai presus”, ne spune cititorul Tion.
Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook sau pe adresa redactie@tion.ro.
Trimite articolul
XDe ce vesnic discutam despre “exceptii” ?
-
Hai sa discutam despre “exceptii”. De exemplu daca vrei sa comanzi un aparat electrocasnic mare, gen frigider in Unirii, Nimeni nu ti-l livreaza. De renovat un apartament nici nu mai zic, e imposibil.
Trebuie lasat un mod de acces pentru masini pentru aceste “exceptii”. Umbla vorba ca ar trebui mers la “camera 12” si facuta ceva cerere. Dar trebuie sa stii numarul de inmatriculare pentru masina. Nu are nici un sens. La fel ca si plimbatul la Primarie pentru ceva ce trebuie facut online in secolul 21…
Amenziile ale a sunt doar pentru fraieri ca daca mergeti acuma in zonele pietonale 101% gasiti masini de a lu vreun papagal care nu are amenda,ca la militieni le e frica sa amendeze anumite persoane sa nu cunva dupa sa ii trimita la pazit de oii……penibil
Culmea e ca fix politia a parcat pe pietonala :)))
-
Precis au avut interventie: o cafea, o gogoasa…
-
Pi trebuiau să dea amenzi acolo, doar nu voiai să lase autospeciala la sediu și să facă sport!
GHEARA GALBENĂ se aplica mai raoid și mai eficient. Ptr ca să poți BLOCA și TAXA INSTANT pe derbedei. La fel cum făcea Mazăre la Mamaia pe cind era primar. FĂRĂ EXCEPȚIE, ptr cei ce parcaj pe iarbă chiar și doar cu o roată. Într-o luna ia disciplinat pe toți derbedeii. Sa vezi smecheri cu bolizi de un sfertde milion cum urlau la cer de supărare… 😁 Însă Doar asa spațiul verde putea arăta ca la Miami,Zurich, Aidoma gazonului de fotbal.
Ridicatul mașinilor e ok, dar e anevoios. E bun doar la cei ce blochează tramvaie, trotuare, ori alte mașini.
La fel cum se face în Vest.
Nu reinventați iarăsi mioritic soluții occidentale, ci COPIATILE AD LITERAM.
-
Gheara galbena 🙂 Credeam ca vorbesti de PNL, li s-ar potrivi porecla. Desi nici Febra Galbena nu suna rau. Apropo, Dani Mocanu a luat doar 700 RON amenda pt ca a lovit cu un blindat neinmatriculat 2 masini
Gheara galbena e mult mai eficient. Ptr ca să poți BLOCA pe cit mai mulți și TAXA INSTANT pe derbedei. La fel cum făcea Mazăre la Mamaia pe cind era primar. FĂRĂ EXCEPȚIE, ptr cei ce parcaj pe iarbă chiar și doar cu o roată. Într-o luna ia disciplinat pe toți derbedeii. Sa vezi smecheri cu bolizi de un sfertde milion cum urlau la cer de supărare… 😁 Însă Doar asa spațiul verde putea arăta ca la Miami,Zurich, Aidoma gazonului de fotbal.
Ridicatul mașinilor e ok, dar e anevoios. E bun doar la cei ce blochează tramvaie, trotuare, ori alte mașini.
La fel cum se face în Vest.
Nu reinventați iarăsi mioritic soluții occidentale, ci COPIATILE AD LITERAM.
Eu am luat azi amenda 290 de lei ca am dus niste gresie si nu am avut autorizatie.La 9 30 dimineata factura pe marfa nu ia interesat am stat 10 minute cat am descarcat