În perioada 17-23 noiembrie, polițiștii locali de la Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au verificat și luat măsuri în cazul a 50 de sesizări scrise și telefonice, dar și autosesizări referitoare la lucrări executate fără autorizații, ocuparea sau împrejmuirea ilegală a domeniului public cu schele, sisteme de publicitate amplasate sau utilizate fără respectarea prevederilor legale etc.
„Au fost efectuate 151 de controale pe linia șantierelor, publicității ilegale, lucrărilor realizate fără autorizație. Totalul sancțiunilor aplicate în urma verificărilor a fost de 23 de amenzi în valoare de 163.000 lei, din care 2 pentru lucrări neautorizate în valoare de 2.000 lei, 4 în valoare de 40.000 de lei pentru lucrări executate fără autorizație în zone de monumente sau zone protecție, 11 în valoare de 110.000 de lei pentru publicitate neautorizată și 6 în valoare de 11.000 de lei pentru lipsă rampă șantiere, depozitarea de materiale fără plata taxei aferente, ocuparea domeniului public cu schele fără achitarea taxelor”, transmit cei de la Direcția Poliția Locală Timișoara.
Echipele de polițiști locali acționează în continuare în Timișoara, în vederea identificării șantierelor care nu respectă obligațiile legale, precum neamenjarea căilor de acces din organizările de șantier, neamenajarea rampelor de spălare la ieșirea din șantier, murdărirea căilor publice, neîmprejmuirea cu panouri de protecție a zonelor în care se efectuează lucrări, ocuparea domeniului domeniului public și amplasarea de construcții improvizate etc, dar și pentru identificarea persoanelor juridice care nu respectă legislația în domeniul publicității.
Citiți principiile noastre de moderare aici!