ANL construiește patru sau cinci blocuri pentru locuințe în zona Ion Ionescu de la Brad. Primul, destinat specialiștilor care lucrează în sănătate, este gata de la începutul acestui an și ar fi trebuit să fie preluat deja de primărie pentru a fi distribuite apartamentele, ne explicau reprezentanții municipalității încă din luna ianuarie a acestui an. Detalii, AICI!
Suntem deja la finalul anului, iar oficialii PMT ne anunță acum că a venit momentul ca locuințele să fie distribuite. Se actualizează însă și criteriile de repartizare, conform noilor modificări legislative. Se introduce o condiție nouă, legată de venit, iar pentru specialiștii în sănătate se elimină baremul care se referă la vârsta de 35 de ani. E nevoie și de un vot în consiliul local.
„Primăria Municipiului Timișoara urmează să preia în administrare locuințele din blocul construit de Agenția Națională de Locuințe și să le repartizeze celor îndreptățiți. În baza criteriilor-cadru stabilite prin hotărâre de guvern, la finalul lunii octombrie, au fost elaborate două proiecte de hotărâre care vor fi supuse la vot în consiliul local. Un proiect prevede aprobarea criteriilor pentru alocarea locuințelor pentru tineri în general, iar celălalt prevede criteriile pentru specialiștii în sănătate”, transmit reprezentanții PMT.
Potrivit aceleiași surse, persoanele care aplică pentru locuințele destinate tinerilor trebuie să fie majore și să nu depășească vârsta de 35 de ani. Sunt excluse persoanele care dețin o locuință sau a căror familie deține/a deținut o locuință în Timișoara.
Criteriile cu punctaj ridicat pentru a stabili ordinea pe listă sunt: situația locativă actuală (chiriaș, tolerat în spațiu), suprafața locuibilă deținută, starea civilă, vechimea solicitantului, nivelul de studii, situații locative sau sociale deosebite, venitul mediu.
Criteriile cu punctaj scăzut sunt: numărul de persoane în întreținere și starea de sănătate actuală. Se aplică aceleași criterii de stabilire a ordinii pe liste, iar punctaj suplimentar se acordă în funcție de nivelul de specializare.
În blocul cu șase etaje destinat medicilor se află 30 de apartamente, 16 cu două camere și 14 cu o cameră. În următorii ani urmează să fie construite în zonă și alte blocuri, pentru tineri.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XSe vor caza oltenasii.
Ca la săraci, cu coșul lângă geam. Adevărul e că e și foarte complicat să rezolvi această problemă la o construcție nouă.
Sper că e încă șantier. Altfel nu-mi explic lipsa asfaltului.
Saracii , au salarii prea mici !!!
-
Corect, privatul cu 1500 lei salariu ii plateste la ala minim 7000 lei, ca nu are bani de locuinta!
Daca acestea sint facilitatile cu care se incearca limitarea exodului medicilor atunci sigur nu vom mai avea aceasta categorie profesionala in Ro !
Nicicum nu e bine cu voi. Cine va mai multumeste oare pe voi ?
Se vede ca unde face statul e vai si amar…ati facut un bloc in 5 ani de zile in care se pot caza maxim 50 de oameni…pai Ceausescu facea zeci pe an in fiecare oras si voi va laudati cu 30 dde apartamente in 10 ani…unde esti tu Tepes Doamne…daca tot s-a facut nu se putea face calumea, cu asfalt, parcari, gata de a fi mobilat si utilat…la fel ca la terenurile pt tineri care se dau dupa 5 ani de zile, dar e camp viran, fara drumuri de acces, fara curent, fara apa…ce sa mai vb de gaz sau canal…sunteti de toata jena, voi ce conduceti aceste comunitati