Atunci existau trei variante de amplasament: Timișoara, Dudeștii Noi sau Moșnița Nouă. În 2016, fostul edil le spunea timișorenilor că nu se poate construi un aquapark pentru că nu este eligibil un astfel de proiect pe fonduri europene. Nici cu bani de la bugetul local nu a fost posibilă demararea unei astfel de investiții, extrem de dorită de către timișoreni.
În urmă cu doi ani, Nicolae Robu spunea că este autorizat de investitor să ne transmită că proiectul aquapark în Timișoara este în stadiul de aviz de emitere. Urma să fie realizat pe o suprafață mai mare de șase hectare, în zona Gării de Nord, într-o zonă unde erau tot felul de clădiri ale depoului. Acesta era, de fapt, un proiect de anvergură al fraților Cristescu.
Tot atunci, fostul edil preciza că viitorul aquapark va dispune de „nouă piscine cu valuri, de aventură, cascade, piscine pentru sport, piscină de sticlă, precum și de tobogane, locuri de joacă, zone de relaxare, SPA, saună turcească, un acvariu, un restaurant și magazine”.
Câțiva ani mai târziu, în 2022, reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest au oferit detalii și fotografii cu Aquapark-ul în valoare de peste 16 milioane de euro, realizat la Timișoara, cu ajutorul Programului Operațional Regional 2014-2020.
foto: ADR Vest
„Timișorenii nu vor mai fi nevoiți să meargă în Ungaria, ca se bucure de un parc acvatic modern. Fostul ștrand UMT se transformă cu ajutorul fondurilor europene, după cum puteți vedea în imaginile de mai jos. Aici ia naștere un parc acvatic cu mai multe zone care va îndeplini funcții de agrement, tratament și sport. Peste 83 de milioane de lei sunt investiți în proiect, iar aproape 29 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile”, au precizat reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest.
Potrivit acestora, lucrările la viitorul parc de agrement și sport sunt în plină execuție. Structura de bază e realizată în mare parte, iar în acest moment se lucrează la interioare.
Noul aquapark ar urma să își deschidă porțile pentru timișoreni și turiști în următorul sezon estival. Acesta este ridicat pe locul fostului stadion UMT.
Proiectul este implementat prin Regio-POR 2014-2020, axa de finanțare 2: Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XIntr-adevar asta lipsea in Timisoara, in rest le avem pe toate, este momentul ideal. Romanii nu mai stiu ce sa faca cu banii.
-
Exact, cam scumpa benzina pana la mako.
-
Bah, tu poți sa o arzi cinic. Eu, personal o să-mi arunc banii acolo, căci e distractiv. Oi fi eu prost și nu-mi trăiesc viața ca tine, un zmeu intelectual, dar sper sa fie gata în primăvara, căci m-am saturat sa zbor la Therme în fiecare vară..
-
sa nu mergi la aquapark daca nu ai nevoie 🙂
Cu bani europeni și preț intrare tot european…
Ce poate fi mai relaxant și mai sănătos decât o zi la viitorul Aquapark situat lângă fabrica Continental anvelope? “Superbă” idee..
-
de ce nu l-ai facut tu in alta parte?!?
Plina lumea de nemultumiti!
Faptul ca in timisoara nu aveam decat 1 bazin de dimensiuni olimpice – si ala sta inchis de ceva vreme – asta nu te deranjeaza? Sau apa e dusmanul tau natural?-
Care este bazinul olimpic? În Timișoara sunt 0 bazine la nivel olimpic
-
cel de la Arena are 50 m lungime, dar celor de la Arena se pare ca nu mai vor afacerea.
Am zis bazin de dimensinui olimpice, nu m-am referit la conditii la nivel de Olimpiada!
-
-
Pe locul stadionului intra un bazin olimpic. Sper ca nu e pe bune stirea aceasta. Se pare ca tot la szeghed vom merge convoi de timisoreni.
ERA SI CAZUL: ditamai orașul full si de multinaționale si de campioni naționali ?
NEEDLESS to say ce face mecanismul sa meargă ca uns sunt zecile de mii de profesioniști, in competitie cu alte ” hub ” uri
ACUM vreo 20 ani mediaș nu sa ” lipit ” de o investitie a lu MANN parca ca era prea trist, orașul … deci SPEED in implementare !!
in sfarsit se mai construieste si altceva in afara de mall-uri. sunt scpetic insa ca va putea fi folosit anul viitor. sigur nu-i lipseste un aviz …cat de mic ? suntem obisnuiti cu piedicile politice in zona.
Acum serios, ăsta e aquapark!?!?! 😂🤦♂️Aradul ne dă fum în nas, ce avem noi aici e o mare minciună! Preț, calitate, servicii…. Vai mama voastră.