Luni, 21 august, pe rețelele de socializare au apărut imagini cu o porțiune de asfalt surpat în dreptul cimitirului din Calea Șagului din Timișoara. Echipele municipalității s-au deplasat marți la fața locului pentru a remedia problema.
Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, magistrala care s-a spart aseară se află într-o stare „dezastruoasă”, funcționând de aprox. 50 de ani, de unde și nevoia înlocuirii acesteia în întregime.
„Avaria majoră care a apărut ieri pe Calea Șagului, în drept cu cimitirul, răspunde cel mai clar întrebării pe care o primim des în ultimii doi ani: de ce ați început atâtea lucrări publice?
Rețeaua care s-a spart aseară este o magistrală de 400mm diametru, care alimentează întregul cartier Iosefin cu apă potabilă. Ea funcționează de jumătate de secol, de la începutul anilor 70.
Precum multe alte rețele publice, de apă sau termoficare, starea acesteia este una dezastruoasă. Nu este nici prima, nici a doua avarie din zonă, iar înlocuirea în întregime a magistralei de apă este imperativă”, declară viceprimarul Ruben Lațcău.
Acesta mai spune că la finalul anului viitor, Calea Șagului va intra în șantier, va fi înlocuită toată gospodăria subterană și va fi refăcut tot bulevardul, începând de la centrul comercial din Sudul orașului până în centru, pe Splaiul Tudor Vladimirescu.
„Același proces masiv de reabilitare a avut loc și este în curs de finalizare pe Cetății, Vidrighin sau Bogdăneștilor. Aceeași nevoie urgentă de înlocuire a infrastructurii și același pericol de a vedea străzile cum cedează a fost și pe Aradului, Torontalului, Bărnuțiu, Ripensia sau restul străzilor pe care am intervenit. Acesta este motivul pentru lucrările ample de schimbare de conducte, care ne încearcă nervii și răbdarea de la început de 2021, sunt nu doar necesare, ci obligatorii”, conchide viceprimarul.
Trimite articolul
Xnecesare, obligatorii bla bla. nu mai dati banii pe prostii de “studii” si “evenimente”. nu mai sifonati prin proiectzele sub 30k oiro prin incredintare directa. nu mai dati bani la oeNgheuri, cine vrea sa sponsorizeze jmekeri, poa’ sa dea din banii lui. si planificati lucrarile.
atata timp cat exista saptamani in sir in care NU se lucreaza pe un santier, tot ce spuneti e bla bla. Nu mai zic de minimizarea disconfortului prin impunere de termene de executie, crearea de alternative (fie si numai dirijarea -cu cap!- circulatiei unde se creeaza haos, suplimentarea mijloacelor de transport in comun, repararea cat de cat a unor strazi adiacente), că sa LASATI alternative NU sunteti in stare, spargeti totul astfel incat chiar sa nu ai pe unde circula in loc sa faceti in paralel lucrari care lasa totusi ceva alternative.
ps: Pe lidia ati zis ca nu schimbati nu-sh’ ce tevi cand si asa era toata strada sparta. zic s-o mai spargem o data peste cativa ani cand se degradeaza complet tevile.
pps: “studiul” facut inainte de “mareata” lucrare de asfaltare nu a scos la iveala potentiala problema cu magistrala? s-a sperat ca “tine” pana la alegeri, sau cum?
#adevaratii penali in functii publice
#🤪
Vindeti cat mai puteti! Dupa cativa ani de santier, veti avea benzi verzi, benzi LGBT si orice altceva decat bulevard. Ati pus-o!
“calitate”…