În urmă cu un an, Compania Națională de Investiții (CNI) lansa o licitație prin care achiziționa servicii de proiectare, execuție și asistență tehnică în vederea construirii unei baze sportive, în Urseni.
La mai bine de un an, CNI a emis în sfârșit ordinul de începere a serviciilor de execuție pentru viitoarea bază sportivă, situată pe str. Salcâmilor nr. 20. Aceasta ar trebui să fie gata în 9 luni, conform contractului.
Baza din Urseni va avea un teren sportiv de fotbal, cu dimensiuni omologate UEFA și FRF, cu dimensiuni 105m x 68m, cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori. Acestuia i se adaugă un teren sportiv mic ce va fi tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis, cu dimensiunea de 20m x 40m.
De asemenea, baza va avea o clădire administrativă, spații pentru vestiare, dar și o parcare pentru mașini și autocare.
De lucrările de execuție, a căror valoare se ridică la peste 6 milioane de lei, echivalentul a 1,2 milioane de euro, se ocupă asocierea TODERICĂ SOLUTIONS – DECORAMA – DALABUILD CONSTRUCT – CONSORZIO KREA.
foto: Primăria Comunei Moșnița Nouă
Trimite articolul
XSi dupa toate astea se cer bani pentru a se cumpara si o ………. echipa de fotbal !! Si intre meciuri vom vedea o contruntare cu faulturile de rigoare intre PSD- PNL si cu ceilalti politicieni in tribuna !! Asta inseamna pentru unii PNRR !! SI eu daca-mi este permis vreau un parc cu fonduri PNRR in ………varful dealului !!! Si cu panouri solare !! Si cu un bazin de inot !! Si …. cheia de la intrare sa fie la mine !!
-
Ficusule, nu e vorba de PNRR. Acolo sunt stabilite lucrurile. Aici e vorba de bani din impozitele noastre, astea sunt la Ministerul Dezvoltarii ( de care tine CNI-ul). Astea sunt proiecte ca pe vremea Elenei Udrea, fara utilitate. Faci stadion la Urseni, dar nu esti in stare nici de stadion la Timisoara, nici de sala polivalenta? Mai faci stadioane pe la Alexandria Caracal, Calafat.