Cea de-a treia ediție a evenimentului Imagine Timișoara Festival se va desfășura în perioada 6-9 septembrie și va readuce comunitatea împreună în jurul scenei pe care vor urca profesioniști ai imaginii. Sunt speakeri și traineri atât din țară, cum ar fi Ana Maria și Daniel Dumbravă, Norbert Gubincsik, Ovidiu Leșan, Vlad Lodoabă, Alexandru Lupașcu, Julius Paul, Marian Sterea, Florin Ștefan, Ioan Braghesiu, Vlad Eftenie, Cătălin Muntean, Sorin Onișor, Daniela Sterea, Roman Burlaca, Eduard Carp, Raluca Rotund, Dima Vutcariov, cât și din străinătate: Cafa Liu, Victor Lax, Elena Haralabaki, Riccardo Fasoli, Evgeny Hollywood.
Aceștia vor susține „workshopuri și conferințe de elită în cadrul celui mai amplu program de festival de până acum”, menționează organizatorii.
„În premieră, ediția din 2021 a Imagine Timișoara Festival cuprinde nu doar una, ci trei mari secțiuni: WeImagine (cu și despre fotografii de nuntă și eveniment), YouImagine (axată pe fotografia din alte domenii decât cel de eveniment: fashion, glam, mobile, peisaj și multe altele) și VImagine (dedicată videografilor). Agenda fiecărei secțiuni include o paletă generoasă de conferințe pentru 300 de participanți, cât și nu mai puțin de 21 de workshopuri, în cadrul cărora pasionații acestor arii se vor putea întâlni cu mentorii care îi inspiră și cu brandurile lor favorite din zona de echipamente și accesorii foto-video”, transmit organizatorii.
Imagine Timișoara Festival mai cuprinde și cinci concursuri de fotografie, opt expoziții foto în Timișoara și în alte locații din țară (fotografie de presă, portret, de stradă, fine art wedding și Concept TM2023), sesiuni de portfolio review, un târg de echipamente foto-video și premiera unui film documentar despre fotografi celebri (WedTrotter). Evenimentele vor avea loc pe parcursul anului. Concursurile vor fi lansate în curând și oferă o ocazie de expunere pentru toți cei care practică fotografia, fie din pasiune sau meserie. Juriul va alege câștigătorii fiecărui concurs, aceștia primind și premii. Primele lucrări câștigătoare din fiecare categorie vor fi incluse în expozițiile tematice.
„După un 2020 dificil pentru noi toți și o ediție online a Imagine Timișoara Festival, ne-a fost dor să organizăm un eveniment în stilul cu care publicul nostru deja s-a obișnuit. Anul acesta, revenim cu atmosfera clasică ITF și sărbătorim reunirea cu membrii comunității noastre printr-un line-up pe măsură”, a spus Cătălin Anghel, organizator Imagine Timișoara Festival.
A treia ediție Imagine Timișoara Festival se va desfășura în perioada 6-9 septembrie, iar biletele Early Bird sunt disponibile până pe 1 august. Elevii și studenții beneficiază de reduceri de peste 50% la biletele pentru cele trei conferințe, pe baza carnetului de studii.
Imagine Timișoara Festival este un proiect al Asociației Imagine Timișoara, înființată în 2019 de către un grup de fotografi și tineri pasionați de evenimente culturale și educaționale. Se dorește promovarea artei fotografice și a artiștilor la început de drum, dezvoltarea programelor de educație culturală a fotografilor profesioniști, amatori și a publicului larg, creșterea mobilității artiștilor și a operelor fotografice și accesibilizarea în rândul publicului.
editor Amalia Kui
Citiți principiile noastre de moderare aici!