Mai mulți colaboratori ai Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara au dorit să le transmită angajaților instituției urări de bine cu ocazia sfintelor sărbători de iarnă.
„Partenerii au dorit să își exprime bucuria și să marcheze buna colaborare cu instituția noastră, unde au fost primiți cu drag la colindat de polițiștii locali. Printre cei care ne-au bucurat cu cântecele lor au fost corul de copii de la Liceul Jean Louis Calderon, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, ai Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, ai Garnizoanei Timișoara, ai Poliției de Frontieră și ai Penitenciarului Timișoara”, au transmis, vineri, reprezentanții Poliției Locale.
De la colindat nu putea lipsi grupul vocal din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara care, alături de tinerii din cadrul Akademika Banat, Departamentul Cultural al Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara, au interpretat colinde de suflet, atât pentru colegii lor, cât și pentru instituțiile alături de care colaborează. Este vorba despre IPJ Timiș, IJJ Timiș, Prefectura și Consiliul Județean, Mitropolia Banatului, ISU Banat, Curtea de Conturi, STS, Poliția de Frontieră, ITM Timiș, Primăria Timișoara, Spitalul Militar, Garnizoana Timișoara, Penitenciar, Direcția Fiscală, Serviciul Român de Informații și DGASPC Timiș.
„Cu această ocazie, întregul colectiv al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara urează tuturor colaboratorilor săi, dar și tuturor timișorenilor sărbători binecuvântate, cu sănătate, împliniri și un sincer La mulți ani!”, au mai transmis reprezentanții instituției.
Foto: Poliția Locală Timișoara
Trimite articolul
XPenibil…Politia Romana se caciuleste la gardienii publlici…penibil…probabil domnu` ofiter din imagini mare sef acum,isi pregateste locul cald dupa iesirea la pensie…
PENIBIL….
Macar nu distrugeti si asa mult distrusa imagine a Politiei Romane cu asemenea comportamente abjecte…se aude domnu sef ?