„Color the Village”, festivalul faptelor bune, revine și în acest an. Timp de trei zile, voluntarii vor zugrăvi fațadele a 30 de case din Fărășești, comuna Pietroasa, în zona de munte a județului Timiș. Satul se remarcă prin numărul mare de case bătrânești care s-au păstrat, multe fiind construite din lemn, cu o arhitectură specifică zonei etnografice Făget.
„Am ales Fărășeștiul pentru că este unul dintre cele mai pitorești sate de munte din județul Timiș, cu un potențial turistic deosebit. Are un patrimoniu arhitectural bogat și încă mai păstrează identitatea și farmecul de odinioară. Vrem să ajutăm comunitatea locală să păstreze aceste valori și să le pună în valoare din punct de vedere turistic”, a declarat președintele Asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.
Evenimentul va avea loc în perioada 9-11 iunie și sunt așteptați câteva sute de voluntari, la fel ca în anii anteriori.
„Ne bucurăm că Asociația Acasă în Banat a ales satul Fărășești și îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să participe. Noi, ca administrație locală, vom ajuta cu tot ce putem la organizarea evenimentului și sunt convins că și locuitorii din sat și din toată comuna vor participa, fiecare cu ce va putea”, a spus Virgiliu Ciocea, primarul comunei Pietroasa.
„Se mai păstrează un număr mare de case cu fațade frumos ornate”
Cei de la Acasă în Banat spun că Fărășești a fost mult timp un sat izolat, la care se ajungea greu, „însă în ultimii ani, de când a fost asfaltat drumul de acces, a început să se modernizeze într-un ritm rapid, multe case tradiționale riscând să fie modificate ireversibil”.
„Totuși, aici încă se mai păstrează un număr mare de case cu fațade frumos ornate, cruci din lemn sculptate, o moară de apă și diverse construcții din piatră, cu un farmec greu de găsit în alte sate din județul Timiș”, mai spun reprezentanții Acasă în Banat.
Provocările ediției din acest an vor fi salvarea a cât mai multe case bătrânești, a morii de apă, dar și folosirea pe scară largă a tehnicilor și materialelor tradiționale și colaborarea cu localnicii din Fărășești. Cei de la Acasă în Banat doresc să transforme satul „într-o atracție turistică ecologică și sustenabilă”.
Cei care doresc să susțină proiectul pot face donații către Asociația Acasă în Banat, cu următoarele date:
- Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
- Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
- SWIFT/BIC: BTRLRO22
- PayPal: acasainbanat@gmail.com
Color the Village (Colorează Satul) se află la a patra ediție și are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. În anii trecuți, voluntarii Asociației Acasă în Banat au intervenit la Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul este unic în România, cu un timp extrem de scurt de implementare și o mobilizare uimitoare a comunității locale și a voluntarilor.
Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri.
foto: Acasă în Banat
Pe aceeași temă:
Peste 300 de voluntari au zugrăvit 30 de case dintr-o localitate din Timiș, în trei zile
FOTO. Misiune îndeplinită la Ilidia: 30 de case colorate și renovate în trei zile
Trimite articolul
XBRAVO !!!