Conacul familiei Mocioni, operă a arhitectului Mór Kallina, a trecut în aprilie anul trecut în administrarea Consiliului Județean Timiș (CJT). Lucrările de restaurare ale monumentului istoric aflat pe teritoriul comunei Foeni vor fi finanțate prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA.
Astăzi, 31 ianuarie 2022, în format hibrid, Consiliul Județean Timiș a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat publicului formula partenerială, obiectivele și activitățile proiectului, pașii parcurși până la acest moment și etapele următoare.
Consiliul Județean Timiș este promotorul proiectului „Reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni, Județul Timiș”, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și North Consulting ehf. din Islanda. Rolul de ambasador al proiectul i-a fost dat baronului Michael de Styrcea, fiul adoptiv al ultimului descendent pe linie masculină al familiei Mocioni, Antoniu Mocioni de Foen.
Trebuie amintit că, în data de 17 decembrie 2021, a fost semnat contractul pentru lucrările de proiectare și execuție între CJ Timiș (beneficiarul proiectului) și Asocierea T.T.&CO SOLARIA GRUP SRL (lider) – EURAS SRL – GRAPHIC SPACE SRL. Ridicându-se la o valoare totală de 16.969.459,77 de lei (aproape 3,5 milioane de euro), proiectul va fi gata până în a doua parte a anului 2023, estimează autoritățile.
„La final vom avea parte de unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din țară.”, a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Proiectul de reabilitare va fi finanțat din Granturile SEE 2014 – 2021, ca urmare a includerii conacului pe lista de rezervă a programului RO-CULTURA în 2020. Granturile SEE reprezintă contribuția financiară acordată de Norvegia, Islanda și Liechtenstein pentru reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și însumează 85% din valoarea finanțării nerambursabile, adică 8.092.850,017 lei. Restul de 15% nerambursabili vin de la bugetul național, însemnând aproximativ 1.428.150,003 de lei.
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii, AICI.
Obiectivul proiectului îl constituie dezvoltarea economică, socială și culturală a județului Timiș prin punerea în valoare a Conacului Mocioni, monument de valoare națională și universală incontestabilă din punct de vedere istoric și cultural.
„Proiectul în totalitatea sa este unul mult mai complex, reabilitarea sa fiind doar una dintre componente. Plănuim să devină un centru cultural, turistic și artistic. Țintim o revitalizare economică, socială și culturală a întregii zone, nu doar a comunei Foeni, prin atragerea turiștilor. Anul 2023 va fi anul în care atenția întregii Europe și a mapamondului se va concentra asupra orașului nostru. Acest monument cultural își va recupera vitalitatea de altădată.”, a mai declarat Alin Nica.
Ridicat în 1750 pentru a servi ca reședință familiei Mocioni, conacul din Foeni a fost folosit în timpul regimului ceaușist ca baie comunală, grădiniță, depozit pentru erbicide și pesticide, sală de sport și sifonărie. După 1990, a găzduit o discotecă. În prezent, servește administrației locale cu rolul de cămin cultural, rol care va fi sistat, cel puțin temporar, de-a lungul derulării lucrărilor de reabilitare, refuncționalizare și revitalizare, transmit reprezentanții CJ Timiș.
foto: Tion
Trimite articolul
XConferinta CJT? Nu, nicidecum.E necesar un Congred, un Mega Giga Congres Vorbim despre Foieni o asezare de reverberatie Nationala si Internationala.Un Foieni care va da Lumii specialisti cinegetici si horticoli, doctor in stiinte politice si Geopolitica. Timisoara e mai putin importanta si oricum nu se vor gasi bani sa functioneze scolile cu 18 grade Celsius pe termometru.
-
dupa cum zice si numele institutiei, Consiliul JUDETEAN Timis, este responsabil de judetul Timis, nu te orasul timisoara. Latrii la poarta gresita.
-
😂😂😂
-
Și domnu geograf Timișoara nu e in județul Timiș????
-
Conacul din Foeni , trecut in administratia CJT , al cui e , de fapt ? Cine e proprietarul ? Eu aici nu am inteles .E al
fam Mocioni, si l pot revendica ( poate dupa restaurare ) sau e in patrimoniul statului? Definitiv ?
Daca e in patrimoniul ststului si s au accesat fonduri ptr el, e f bine ! Mai castiga si primaria cate ceva , mai un contract pentru vreo firma de casa , dar totusi, uite ce ampla mobilizare de forte .
Proiectele asrea par a fi msi accesibile decat un proiect de reabilare cale ferata – de ex .
-
toate informatiile sunt disponibile pe net…
Si tu latrii la poarta gresita, caile ferate apartin de ministerul transporturilor.
-
Ma Ioane, ce mai latra astia. Vezi sa nu te muste careva. 😀
-
Mai bine îl închiriază cu chirie 0, dar cu obligația chiriașului de a îl reabilita.
Cu 3,5 milioane de euro mai făceai un spital mai mic sau 2 grădinițe sau o școală. Sau și mai bine puneai centrale independente la multe spitale sau scoli lăsate de fritz și usristii in frig!!!!
Dar lor le trebuie conac, că asta se visează pnlistii de frunte: mari moșieri!
-
Sti, mai trebuie si putina istorie si cultura.
Mosu’ meu spunea: “Nepoace, nu poti sa dai tati banii pra mancare. Mai trebuie sa iei si nisce rachie. Adica poti, da’ viata nu-i mai asa faina”.
😀😀😀