La concursul de soluții pentru reamenajarea pieței s-au înscris 30 de echipe de arhitecți proveniți din toată Europa. Jurizarea acestor proiecte a avut loc în weekend, iar luni, 16 octombrie, au fost prezentate și cele mai bune. Primul loc a aduce și contractul pentru proiectare, în valoare de 1,5 milioane de euro (7,4 milioane de lei), fără TVA. Câștigătoare a fost desemnată o echipă din Timișoara, care a beneficiat însă și de suport din partea cunoscutului arhitect Șerban Sturdza și a biroului de arhitectură PRODID, pentru care lucrează acesta.
Astfel, Piața Victoriei, potrivit proiectului câștigător, se va desfășura de la Opera Națională până la Catedrala Mitropolitană, fără a mai exista carosabilul despărțitor. Pe cele foste promenade – Corso și Surogat – vor fi plantați arbori, vor fi amenajate și spații pentru terase sau expoziționale. Per total, spațiul dintre cele două clădiri-monument de la capetele pieței se dorește a fi un „covor verde”. Piața, însă, ar urma să aibă mai multe funcțiuni.
„Mă bucur că este o echipă din Timișoara, împreună cu Șerban Sturdza, care este un arhitect extrem de cunoscut, cu un trecut timișorean. Este o echipă și un proiect care înțelege piața și care tratează cu foarte mare grijă toate aspectele – și sentimentale – în această piață. Mă bucur că se va reîntregi spațiul din fața catedralei, nu va mai fi acolo o stradă, așa cum o știm acuma, vor fi mult mai mulți copaci și putem să înlocuim umbrelele teraselor. Este și o idee foarte bună să lărgim pasajul subteran și să îl deschidem spre Modex. Să schimbăm, astfel, perspectiva asupra pieței dinspre Castelul Huniade. Mi se pare că este o propunere cu grijă și iubire pentru Timișoara, pentru toată simbolistica acestei piețe. În același timp, și una modernă, proaspătă”, a declarat, pentru Tion, primarul Dominic Fritz.
Piața Victoriei, însă, își va căpăta noul aspect de abia peste câțiva ani, edilul-șef fiind optimist că s-ar putea vorbi despre 2026 – 2027. După finalizarea concursului de soluții – care, teoretic, mai are 10 zile în care se pot depune contestații – urmează aproximativ un an și jumătate pentru proiectare, organizarea licitației pentru execuția lucrărilor și efectuarea lucrărilor propriu-zise, care ar urma să dureze la rândul lor până la trei ani. Finanțarea acestora se va face dintr-un mix de fonduri: europene nerambursabile, din bugetul local și un eventual credit pentru care ar exista mai multe bănci de dezvoltare dispuse să îl acorde primăriei, a mai adăugat primarul pentru Tion.
Proiectul câștigător
Autorii principali ai proiectului câștigător sunt arhitecții Radu Golumba (STUDIO ARCA) și Șerban Sturdza (PRODID). Co-autori mai sunt: arh. Mihaela Rusuleț, arh. Luminița Pascu, arh. Daniel Ursu, arh. Alexandra Stan, arh. Lucian Cărăbaș, arh. Andrei Simonescu, arh. Ligia Gherman, arh. Cristian Moțiu, arh. Doina Sturdza, arh. Dan Cioclu, arh. Ioana Cioclu, arh. Mika Nilich, arh. Ovidiu Serghe, arh. Daria Petrașcu, arh. Mihnea Tudor și arh. Ruxandra Vasile. Au mai colaborat pe partea de arhitectură și arh. Felix Pantalici, arh. Florin Gherman, arh. Claudiu Oprița, arh. Alexandru Barbu, stud. arh. Adela Mustață, stud. arh. Alexandru Tudoroiu. Pe specialități, au mai contribuit și peisagiștii Nicolas Triboi și Andrei Condoroș și inginerii Cornel Farcaș și Sergiu Tămaș.
Aceștia s-au inspirat, în primul rând din „firul istoric”, mai bine zis din faptul că, fiind pentru multă vreme în afara zidurilor cetății, Piața Victoriei. Astfel, se dorește, cel puțin parțial, readucerea în actualitate a funcțiunii de „zonă de peisaj”.
„A trebui să jonglăm între atitudinea de a încerca să păstrăm caracterul pieței, dar și să aducem lucruri bune, noi, în plus. Am pornit cu firul istoric, această piață a stat multă vreme în afara zidurilor cetății. A fost în zona aceasta, de peisaj. Mult timp ne-am dus și noi cu gândul la zona aceasta de peisaj. Ne-am gândit cum ar fi să întindem un «covor» între catedrală și malul Begăi. Asta a fost una dintre surprizele noastre, ca timișoreni: aflându-te pe malul Begăi, nu intuiești Piața Victoriei, nu o simți. (…) Asta am vrut, să unim acest parcurs dintre Piața Operei și Malurile Begăi, pe care să aducem verdele și apa. Aceasta concura și cu tema care este de actualitate, aceea de a aduce cât mai multe coridoare verzi, Asta a fost prima idee. (…) Avem de fapt trei zone: zona în care te plimbi, (…) zona această de umbră (…) și apoi este și zona centrală”, a explicat echipa câștigătoare.
Astfel, printre elementele aduse în discuție au mai fost Castelul Huniade, care nu va mai fi doar un „element singular” ci se va găsi în „centrul” pieței. Chiar pe mijlocul pieței ar urma să apară și o zonă cu trepte. Tot aici se va găsi și un „rain garden”, care va atrage toate apele din piață. În general, însă, ideea arhitecților ar fi de a avea „obiecte libere în spațiu”. Ceva mai specială va fi zona pasajului dinspre actuala parcare din Piața Huniade. Acesta ar urma să devină un loc de expresie civică.
„Suprafața lui nu permitea să îl reactivăm cu o funcțiune mare, așa că ne-am gândit să facem acest amfiteatru care funcționează într-un parteneriat cu spațiul pasajului. El este suficient de mare cât să devină un spațiu în sine și prin aceasta să aibă deja o funcțiune, plus asociat cu o funcțiune de cafenea, bar, ar putea să susțină întregul spațiu expozițional. El funcționează în tandem cu acest «podium fără statuie» pe care l-am pus în zona în care s-a câștigat libertatea (în 1989 – n.r.)”, au mai declarat câștigătorii.
foto: PMT
Explicațiile juriului
Juriul a explicat că decizia a fost una dificilă, însă au adus câteva argumente în favoarea câștigătorilor: faptul că Opera și Catedrala sunt bine integrate în proiect, dispunere longitudinală a spațiilor, designul multi-funcțional și contemporan, relația analitică a pieței cu străzile laterale, umbra adusă de copacii care ar urma să fie plantați și intrarea la nivelul inferior, pasajul.
„Juriul recunoaște acest proiect ca și câștigător al primului loc pentru că adresează profesionist atât cererile urbanistice și arhitecturale, dar simultan adaugă și valoare locului. Este un testament al îmbinării moderne a urbanismului cu natura. Dintr-o perspectivă mai largă, juriul apreciază prezervarea tipologiei existente a pieței, cuprinzând conceptul de city center square garden, fără a trece cu vederea dificultățile ale spațiului. Infuzia de natură în spațiul existent reprezintă o caracteristică încântătoare. Proiectul se inspiră din calități existente, augmentându-le cu elemente inovative”, a declarat președinta juriului, Maria Chiara Pozzana.
La evenimentul de luni au fost premiate, de fapt, primele cinci locuri. Locul II a s-a ales cu 30.000 de euro (148.317 LEI); premiul III, cu 15.000 de euro (74.158,50 LEI); iar cele două mențiuni, cu câte 7.500 de euro (37.079,25 LEI). În general, proiectele care au ocupat aceste locuri au avut în prim-plan componenta „verde”, după cum de altfel cerea și tema concursului, cu propuneri poate chiar mai îndrăznețe decât cele câștigătoare, cum ar fi „pădure urbană”, parc memorial inspirat de Revoluție sau „piață-grădină”.
Vă amintim, Primăria Timișoara anunțase încă din 2021 că vrea să lanseze un concurs de soluții pentru reabilitarea Pieței Victoriei și a câtorva străzi adiacente. Licitația pentru organizarea concursului a fost câștigată, în urma unei licitații cu o singură ofertă, de Ordinul Arhitecților din România (OAR), contractul fiind în valoare de 64.000 de euro.
Concursul a fost lansat în iulie. Conform descrierii concursului, amenajările propuse trebuiau să reprezinte „o soluție sustenabilă de reabilitare a Pieței Victoria, (… ) întărirea caracterului central al zonei printr-o întrețesere ingenioasă a diferitelor fluxuri de circulație și a locurilor de petrecere a timpului”, să pună în valoare construcțiile și monumentele existente și să pună accentul pe ideea de „oraș verde”. Din juriu au făcut parte: arh. Ana Sverko (Croația), arh. Maria Chiara Pozzana (Italia), arh. Maruša Zorec (Slovenia), urb. Gruia Bădescu, arh. Dragoș Oprea, arh. Ciprian Silviu Cădariu, arh. Gabriel Almăjan (arhitectul-șef al Timișoarei), arh. Monica Sebestyen (RO) și viceprimarul Ruben Lațcău.
Trimite articolul
XScapati de porumbeii astia macar pe randarile proiectelor. Sau daca ii adaugati nu uitti sa puneti si pete pe jos sa se vada si viitoarele consecinte))
brazii aia 2 fac toti banii. 1.5 mil oiro.
🤪
-
Brazii aia 2 nu fac parte din viitorul proiect, sper! Daca fac, inseamna ca trebuie să le mai taie din premiu :)))
Sper sa planteze niste brazi noi iar ăștia vechi sa propuna altcineva ce sa faca cu ei, ca eu nu am idei referitoare la ei.
Au aparut bilele lu’ Robu si stalpii de iluminat, modelul pentru lagar. Ce viziune limitat din partea arhitectului!
arata superb. Eunul din proiectele care va revitaliza si duce la un nou nivel centrul acestui minunat oras.
1. Freddy il va sustine.
2. Liberalii se vor uita plini de invidie de pe margine si vor gasi nod in papura.
3. Nicolae va sari ca ars in 2 zile maxim pe facebook sa spuna ca proiectul e al lui si doar daca nu se face e de vina usereul.
4. Roxana il va critica grupa mare pe ruben ca de ce e in juriu daca e repetent si incompetent pe toate planurile incepand cu ora 3 noaptea.
5. Iar eu ca timisoarea simplu voi contribui financiar cu draga inima l aimplementarea unui astfel de proiect minunat pt oras.
4bis: roxana poate sa spuna ca e #(anti?)vrajeala.
-
mai dane mă, mă bucür ca iti place proiectul, 4 randuri de copacei si inca 2 brazi(varianta brad de campie probabil) e ceva! plus un pasaj ce pare ca are tavan foarte subtire si deci foarte…rezistent? de la #rezist, evident. sa nu uite ruben de mentenanta la pompe, ca pare inundabil, numa’ zic. a, plus niste becüri, scuze io, deja e ceva. si niste scaune si un panou cu leduri. cine s-ar fi gandit? extraordinar! zic sa mai faca si niste piste de biciclete printre copaci! deci chiar merita basculanta aia de bani “proiectu” asta!
#cam ce trebuia sa fie ca sa zici ca e o tampenie?🤪 io cred ca si daca avea proiectu’ palmieri si papagali ne explicai ca daca-s ai lu’ domimic frigz atunci ii altceva!😂🤣😂🤪
#ruben e repetent? io-l stiam de penal. si dublu repetent😂. cred ca abia asteapta aia la corporatie sa-l puna iar supraveghetor! ce parere ar avea aia supravegheatii nu stiu, da’ banuiesc🤪.
ps: luati-l si pe freddy la voi in partid, s-ar potrivi la fix sa “discute” cu ruben cum stiu ei frumos, elegant… cat de cat😂🤣😂🤪
#🤪
-
De ce in poza cu lupoaica nu mai este nimeni sub ea?! Au renuntat la cei doi alaptati?!
-
Deci vor elimina inca o parcare si poate mai inchid niste strazi. Frumos!
Parerea mea este ca trebuie sa protestam: Daca stati la coada la semafor sau in vreun ambuteiaj, claxonati.
Claxonati macar 50% din timp.
-
da’ de ce sa deranjezi lumea? nu mai bine sa claxonezi/miauni(oare mieunatu e interzis? ca claxonatul abuziv cam da) la domiciliul responsabililor cu restrictiile interminabile? eventual la ora 3 noaptea sa le-aduci aminte ca tre’ sa vb la telefon despre cum rezolva ei coldermu, cu stptu si cu mai-stiu-eu-ce?🤪
#🤪
-
O fi interzis claxonatul aiurea, dar ia spune-mi si mie cum ar putea determina politia cine a claxonat si cine nu ca sa aplice vreo sanctiune si cati politisti pot fi alocati pentru asa ceva?! In opinia mea, fara un raspuns plauzibil la prima intrebare, claxonatul nu poate fi interzis in aceasta situatie.
Cat despre mieunat, nu stiu daca este sau nu interzis in trafic, dar am putea incerca.
-
io doar ziceam sa nu-i deranjam si pe cei care au votat altceva. si atunci claxonatul si/sau mieunatul ar trebui facut la adresa administratorilor orasului si ai parcarilor si ai traficului…
-
*adresa unde locuiesc
-
-
-
deci, nu mai conduc si pur si simplu nu mai suport toate cotele prin oras, dar parcari, cum in atatia ani sa nu faci o parcare in centru, sunt zeci de ani, 3 administratii si nici o parcare supra sau subterana mare si toti se bat in piept cu asta, proiectul arata bine, dar nu stiu de ce ar fi necesari atatia bani pt. asta, se scot niste pavele si se planteaza ierburi, plante copaci, pt asta nu-i nevoie de milioane de euro….sa desfinteze si parcarea aia de la modex si sub ea sa faca parcare sau poate o va face pe aia de vis a vis de hotel Timisoara, acolo intra cateva sute, ce ziceti se poate va rog eu, iar apoi sa arda tot ce-i parcat aiurea, ceea ce deja pot face prin soarelui, girocului unde chiar exista parcari destul, dar daca nu-i in fata blocului nu-s fraieri ei sa opreasca acolo
Arata fain in randari. Cu un amendament: mi-ar placea Opera adusa la fatada originala
-
Asta nu se mai poate…au dispărut cele 2 statui…or fi prin ograda unuia dintre cei care au betonat fațada de la început, ca să nu mai întrebe nimeni de statui.
Pai si acvariul nu il reconstruiesc? Era o emblema pt coruptie.
3 ani lucrariile???? da ce face-ti acolo Palatu Cotroceni ? fereasca-ne D-zeu de oameni ce ii avem in conducere ca de prosti ne ferim singurii.
-
constructia podului lu’ traian/apolodor din damasc a durat 2 ani(acu vreo 2000 de ani… cica vreo 12m latime si peste 1km lungime) da’ cred ca i-au ajutat niste extraterestri antici cu ceva tehnologie(computere, softuri de arhitectura, de calcul rezistente, un sistem ERP🤪, poate si ceva cu levitatie etc) ca altfel ar fi prea de tot, ui’ la astia, 1 an jumate dureaza numa’ proiectarea. cre’ ca e proiect complex, nu jucarie, ‘padure urbana’😂🤣😂🤪
cat despre ferit, vrei sa spui sa ne fereasca de cei care aleg asa simpatici🤪 la conducere, fie prin vot, fie prin neprezentare la vot.
#copacii tre’ sa creasca, dureaza😂🤣😂🤪
#🤪
Imi place proiectul câștigător. Felicitări echipei câștigătoare! Chiar au înțeles cum să echilibreze spațiul pietonal cu cel de verdeață, fără să exagereze intr-o direcție sau alta. Imi place ideea de mic amfiteatru in Piața Victoriei, pentru că invită la a te opri in piață pentru alte activități decât cele oferite în prezent.
Ce imi place in mod special, alături de desființarea parcării din fața Castelului Huniade, este faptul că Palatul Loffler se transformă dintr-o clădire care flanchează una din laturile pieței intr-una centrală in noua configurare, prin reconfigurarea spatiului din jurul Castelului.
Rămâne totuși, o intrebare care este valabilă și pentru celelalte proiecte de regenerare urbană…se implementează?
Astia isi arata penibilul. Dar n-ai ce astepta de la ei. Doar hotie si sifonare de bani pe proiecte fantasmagorice. Mai au un an in care sa fure bani grei pe astfel de proiecte. Cu privire la realizarea lor: stati linistiti. Nici o sansa. Apoi DNA-ul.
In fata Catedralei ar merge spirala lui Bivolaru – sa fie in tandem cu P-ta Libertatii …
Frit dute acasa. Esti muci.
Deci practic vor reduce cu +30% spatiul verde
Din poze imi dau seama ca arhitectii sunt niste amatori…
Pentru a pune copaci adevarati intr-o pietonala ai nevoie de un squar fara beton in jurul arborelui mult mai mare (cel putin 4 metri diagonala ) pentru a lasa loc arborelui sa isi creasca radacini si pentru a nu deteriora asfaltul. In caz contrar vei avea an de an probleme cu asfalt ridicat si crapat iar arborii nu vor fi sanatosi.
Imi place mai mult proiectul ce a iesit pe locul 2.
Salvarea/ pompierii/gunoierii vor se vor teleporta? :)) Ups! Centrul va fi nelocuit! Pana si USR-istii vor fi batrani, si de atata mers , intre parcare si locuinte, se vor muta la …..sat!