Șanțul de lângă o parcare de pe varianta de ocolire Lugoj, în apropiere de urcarea pe autostrada A6 a fost curățat de echipa SDN Caransebeș. S-au găsit multe sticle de plastic, rezultând peste 30 de saci de gunoaie.
„Din păcate, este un spațiu unde șoferii staționează și consideră că este locul potrivit pentru a-și face curățenie în interiorul mașinilor/cabinelor…
Aproape 30 de saci de gunoaie, în special sticle de plastic, au fost strânse astăzi (marți -n.r.) de echipa SDN Caransebeș, după ce salubrizare s-a făcut și zilele trecute”, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.
Salubrizările se execută de două ori pe săptămână și chiar mai des pe drumurile europene foarte circulate. DRDP Timișoara reamintește cetățenilor că „Drumul nu este coș de gunoi!”, existând locuri special amenajate unde se pot arunca deșeurile.
Este interzisă abandonarea deșeurilor în zona de siguranță a drumurilor și podurilor, locurilor de parcare, oprire și staționare. Conform OG 43/1997 și HG 1061/2008 modificate și completate ulterior, cei care sunt prinși riscă amenzi de până la 6.000 de lei și se poate dispune și confiscarea mijlocului de transport.
Acțiuni similare au avut loc și pe DN 6, pe sectorul Topleț, județul Caraș-Severin – Lugoj, județul Timiș. S-au găsit fel și fel de gunoaie aruncate de cei certați cu legea și cu bunul simț: hârtii, sticle, doze.
Foto: Facebook / DRDP Timișoara
Pe aceeași temă:
FOTO. Gunoaie aruncate pe marginea drumului. Angajații DRDP, la curățenie pe DN 6
Trimite articolul
XNu ca as tine cu trogloditii, dar cosuri de gunoaie sunt in zona? Se golesc la nevoie?
Indiferent dacă sunt sau nu coșuri de gunoi, AVEM CAMERE VIDEO și ar trebui sa ne și folosim de ele, iar acești ordinari amendați cu suma MAXIMA !!! Dacă nu sunt coșuri de gunoi, asta nu înseamnă sa fii maimuța imbecila.
Vrem sa fim europeni dar avem o gramada de conationali care au primitivismul omul de neanderthals. Vina autoritatilor e ca nu incearca sa-i educe, simplu, prin amenzi! O gramada de primari, fosti tractoristi, se si lauda cu asta!
Ei nu dau amenzi, mai ales pentru asa ceva !!