Atelierul se va desfășura în satul Povergina (jud. Timiș), în jurul bisericii arse, în perioada 6 iunie – 10 iulie, și are ca obiective continuarea și dezvoltarea școlii multidisciplinare desfășurate în jurul bisericii de lemn din Crivina de Sus (2013-2019), mutată în prezent în jurul bisericii arse din Povergina.
Timp de cinci săptămâni, cei de la Asociația Biserici Înlemnite și-a propus realizarea primei etape de conservare/restaurare, respectiv, intervențiile necesare asupra corpului bisericii păstrat în urma incendiului, după cum urmează:
- Refacerea fundației în tehnica zidăriei uscate din piatră de carieră (fără beton);
- Înlocuirea tălpilor degradate cu tălpi noi, realizate prin cioplirea buștenilor de gorun care au fost tăiați la începutul lunii martie 2022;
- Înlocuirea elementelor de la nivelul cosoroabelor, degradat în incendiu, cu elemente cioplite manual (prelucrate în tehnică originală de meșteșug);
- Realizarea unei părți de șindrila de stejar, horjită, cu care se va acoperi biserica și o parte din scândurile tăiate manual la joagăr, pentru finisaje;
„În total vor fi înlocuite (conf. proiect) 41 de elemente structurale din lemn de diferite dimensiuni și geometrii din corpul bisericii. O provocare este realizarea elementelor curbe, pentru care au fost aleși arbori crescuți curb, asemeni modului în care au fost aleși și prelucrați arborii la ridicarea bisericii.
La atelierul propus vor participa meșteri pietrari și meșteri dulgheri restauratori / conservatori – formatori (ai echipei Biserici Înlemnite), meșteri invitați din partea muzeului ASTRA – Sibiu, meșteri tineri (ucenici), tineri care doresc să învețe meșteșugul tradițional, studenți și cadre didactice de la specializările arhitectură și conservare / restaurare a componentei artistice”, transmit organizatorii.
Proiectul a fost selectat și va beneficia de finanțare din partea Ordinul Arhitecților din România (OAR), prin Sesiunea de finanțare din timbrul arhitecturii 2022 a ofertelor culturale: categoria programe tip Școli de vară. Mai multe detalii, AICI.
Foto: Facebook / Asociația Biserici Înlemnite
Citiți principiile noastre de moderare aici!