Primăria Timișoara (PMT) derulează o amplă campanie de eliberare a domeniului public de structuri amplasate ilegal. La începutul acestei săptămâni, echipele primăriei au ridicat mai multe dozatoare de apă ai căror proprietari nu dețineau acord de funcționare sau un contract de închiriere și nici nu plătiseră taxele de ocupare a domeniului public.
La dozatoare, dintre care unele erau branșate ilegal la curent și la rețeaua de apă a orașului, un litru de apă plată (apă de la robinet filtrată) sau sifon costa 50 de bani. În condițiile în care Aquatim vinde 1 mc (1.000 de litri) cu aproape 6 lei, aici, aceeași apă era vândută cu 500 de lei mc, rezultând un profit uriaș. Mai multe detalii, AICI.
Acțiunea continuă, iar vineri, 7 aprilie, au fost ridicate două rulote care comercializau produse alimentare. În zilele următoare sunt programate pentru a fi ridicate încă opt astfel de rulote.
Firma de care aparțin rulotele ridicate avea contract de închiriere cu Primăria Timișoara valabil până în ianuarie 2019 și prelungit pe baza unor acte adiționale până în iunie 2021.
„La expirarea contractului, primăria a cerut eliberarea domeniului public, ocupat fără drept legal. Firma a început două litigii împotriva administrației locale, cerând prelungirea contractelor de închiriere. Aceasta a pierdut în instanță ambele litigii, întâi la Judecătoria Timișoara, iar apoi la Tribunalul Timiș. Ultima pronunțare privind anularea prelungirii a fost făcută la finalul anului 2022”, explică reprezentanții PMT.
Cum compania nu a eliberat domeniul public, primarul Dominic Fritz a emis o dispoziție de ridicare a acestora. Costurile nu vor fi acoperite din fondurile municipalității, ci vor fi suportate de firmă.
„Am cerut firmei respective să elibereze domeniul public, însă pentru că nu s-a conformat a trebuit să intervenim noi. Toate costurile de ridicare și depozitare vor fi suportate de firma în cauză. Avem cazuri de așa-zise rulote care nu s-au mișcat un centimetru de ani de zile, dar au fost avizate ca fiind vehicule mobile. Funcționează, de fapt, ca o construcție ilegală. Timișoara are de anul trecut un regulament clar de comerț stradal, a cărui respectare nu este negociabilă. Sunt hotărât să continuăm eliberarea domeniului public de tot ce e ilegal și să restabilim respectul legii. În Timișoara marea majoritate a comercianților respectă regulile, așa că nu ne lăsăm intimidați de o minoritate care prin diverse tertipuri își imaginează că poate fenta aplicarea legii”, spune primarul Dominic Fritz.
Rulotele și alte vehicule speciale destinate desfășurării de activități comerciale sunt reglementate prin regulamentul de comerț stradal al municipiului Timișoara, conform modificărilor aprobate prin HCL 369/2022.
Ele pot fi amplasate în următoarele zone: pe terenuri private conform documentațiilor de urbanism, în piețele agroalimentare, în piețele nealimentare, precum și în zonele dedicate evenimentelor sportive, culturale, turistice, publice și comerciale cu aprobarea Comisiei de Avizare a Adunărilor Publice. Acestea pot fi autorizate și să circule pe un traseu prestabilit, cu specificarea străzilor, locurilor de staționare și orarului de staționare (maximum 4 ore pe un loc).
Comercianții trebuie să respecte traseul, locația și orarul aprobat și să nu se racordeze la rețeaua de energie electrică, apă sau canalizare. În plus, unitățile mobile trebuie plasate în modul stabilit de primărie, iar terasele nu pot fi amplasate în fața vehiculelor special amenajate, rulotelor mobile sau remorcilor speciale destinate activităților comerciale.
Trimite articolul
XFraierii plătesc mii de euro chirie pentru un spațiu comercial, băiețeii deștepții inchiriaza trotuarul cu zeci de euro.
Să vedem cit ține minunea, daca nu se schimbă doar profitorii.
Foarte bine. Urate si insalubre.
-
De pepinieră din centru sau trotuarele roșii…nimica?
Incolonarea la hipermarket. Acolo e marfa de calitate iar europenii au nevoie de banii dumnevoastră!
-
Ahh si astia amplasati ilegal dau dovada de seriozitate romaneasca si la produsele comercializate?! Conditii impecabile de igiena…wow. Bah dar intelegent mai esti. Sa fi civilizat inseamna sa respecti legea!
-
Se pot muta intr-un spatiu normal cum fac toti ceilalti.
-
Doamna Sosoaca, doar informativ, suntem parte din comunitatea europeana deci EUROPENI!
1 metru cub de apa inseamna o mie de litri nu un milion
-
felicitari, ati corectat
Apar rulotele care vor vinde gandaci, lacuste ptr hrana cetatenilor.
-
Deja exista doamna- Mergeti la o shaormarie in complex.
-
lasa-ma sa ghicesc, esti trimisul Sosoacei si propagandei Sputnik :))))
-
lasa-ma sa ghicesc, esti trimisul lui donimic si a europei unite (care, apropo, numai ce a refuzat ajutorul agricultorilor romani afectati de importul de cereale ieftine din Ucraina) :)))))
-
Chiar nu stiam ca ne-am oferit sa ajutam Uniunea Europeana.
-
-
Stie cineva cum se pot amplasa legal diverse “structuri”? De daramat e usor, ne-a aratat si “domnul” Drula cu ranga. E asa greu de pus niste conditii de aspect, si autorizatii de care o fi nevoie pentru sanatatea consumatorului dar si a lucratorului din acele spatii? Si de organizat totusi licitatii pentru spatii, de preferinta inainte sa expire autorizatiile anterioare? La noi, ca la mare pe plaja: nu se organizeaza licitatii din timp, se demoleaza “structurile” de pe plaja, si mai spre inceputul sezonului sau un pic dupa, hai sa reconstruim. Ghici de unde se vor recupera costurile, de la primaria incompetenta, sau de la consumator?
Intre timp in Romania: Craiova pe locul 1 la European Best Destinations cu al sau targ de Paste. Noroc ca am drumuri de facut pe-acolo, dar as merge si special pentru a vedea targul. Pacat ca aici nu avem asa ceva, si mai pacat ca nici nu avem pretentii sa avem. De ce ramane Timisoara in urma? Pentru ca e iubita ca un copil tembel care face prostii, si din aceasta “iubire” prost inteleasa i se trec cu vederea toate nerealizarile. Iubiti Timisoara? se vede… in rezultatele alegerilor din ultimii 30 de ani, si in scuzele folosite: “altii sunt de vina, noi suntem asa si pe dincolo”. A fi-ul asta nu se vede in a face, nici in a alege o administratie cat de cat, in a nu accepta scuzele cu “altii” ale administratiilor succesive alese.
Haideti cu “hate” -ul acum, dragii mei concetateni, de ce sa va uitati in oglinda? Mult hate va aduce Timisoara inapoi in frunce, asa ma gandesc, voi nu?
-
ai scris prea mult, nu pot citi atata nici intr-un an, si chiar daca as citi, n-as putea procesa, pana ajung la final uit inceputul.
ps: si esti prea emotional🤣😂🤣😂🤣
#🤪
-
Ai dreptate. Dar si tu nu scri adesea comentarii la fel de lungi. Insa unde ai dreptate, ai! 🤣
-
-
Ai pus intrebarea daca iubim Timisoara dar intreb si eu cati…timisoreni isi mai exercita dreptul de vot?
-
“Craiova pe locul 1 la European Best Destinations cu al sau targ de Paste” … nu vrei tu sa te muti la Craiova unde din taxele ce o sa le platesti sa poata Olguta sa continue sa plateasca acel site ce ii pune Craiova in topurile lor fanteziste?
Perfect , acum o sa parcheze ilegal prost crescutii masinile .
Bravo, in sfarsit avem o directie corecta.
-
daaaa, esta era, rulotele ilegale erau problema#1 in timisoara. asta o sa schimbe totul!
Sa zicem prin absurd ca astia cu aqua stropu lor nu au nicio cheltuiala si 1 leu ala e profit 100%(presupunand ca filtrele nu se schimba nu se cürata niciodata, apa e luata gratuit, cartusele de co2 sunt gratuite, cosmelia e gratuita, cürentul e gratuit, golirea de bani a cosmeliei se face de la distanta prin teleportare, si ce mai vreti) Buuuun…. deci au profit 1 leu la litru. Urias. Si profitul la 1l de apa la PET luata din supermarket cat e??? Sau sa zic de profitul la apa la pet daca o cumperi la un local nici macar central? Pai nu-i capitalism? Nu asta e ideea, sa faci profit? Ii urâm ca fac profit? Ce il retine pe aquatim sa aiba propriile cosmelii cu apa filtrata? Sau sa-i taxeze pe astia de la aquastrop la cat considera?(aici presimt ca “alin” va face spume mai ca sifonul, dar se descürca el. care “alin”? apare el, vedem cu ce nume o sa comenteze). Ei, si revenind la cei care imbuteliaza apa minerala sau de care o fi la PET( foarte sanatos, se stie): astia ce REDEVENTE platesc? Aud? o fi doar vreo 4eur la 1000 litri? Cat vine asta, 2 BANI pe Litru? Daaa, sa nu cumva sa le stricam afacerea. da da da.
ps: Cosmeliile alea alimentare aveau si carne la vanzare? parca as pofti ceva miel in perioada asta, sau drob, da’ vad eu ce si cum, cumpar de la…
pps. Vand automate de lacuste rotisate si greieri prajiti. vand dozatoare de faina de vierme de balegar. Asigur aprobare garantata si instalare pe domeniul public.
ppps “daca’ as fi pentru o zi presedinte…v-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde”… sau macar ceva primar pe la vreun municipiu asa mai maricel, sau vreun sector din buc.. Ceva, sa pot sa reprezint interesele celor care m-au ales.😜
#🤪
-
Boss pai cum e cu scrisul mult, emotiv si fara noima?
-
mai pablo, aia cu “fara noima” e de la tine(🦉?), bravo, esti foarte… simpatic!🤪
#🤪
-
-
“Interesele celor care m-au ales sa ma alegeti”, ca sa fim mai exacti.
-
“😜”
-
Garajele nu le mai dărâmă nimeni sa facă parcări.
-
-
Ok, dar de ce abia acum? Toate gheretele astea au functionat bine mersi ani de zile. Ce tupeu jegos pe unii, incredibil!
-
pai e abia acu ca au modificat regulamentul fara sa tina cont de existent, sau tocmai pe dos ala ce exista deja, ca sa darame tot. Peste tot in Europa exista rulote stradale, fixe sau mobile, exista comert stradal, asta e farmecul unei zone de promenada prin centrele oraselor mai mari…..dar na….noi suntem mai catolici decat Papa si mai prosti….
-
Pentru ca nu au autorizatie de functionare, avize de mediu, autorizatii dsp, total ilegal, muila! Pentru ca acum au castigat decizia definitiva a instantei! Pentru ca au fost amplasate de interloprroboul pe o spaguta!
-
Sa-si rupa ce madular are mai drag ala care baga motive de la el din imaginatie si din pupinc… fata de ussr?
-
-
Scrie în articol. Contractele au expirat in 2019. Primăria (da, e absurd) nu le poate îndepărta din a doua zi, au deschis proces, s-a blocat totul până la pronunțare.
La finalul anului 2022 s-a terminat procesul, acum au dreptul de a ridica rulotele.
Scrie în articol și cum ar putea funcționa: traseu prestabilit, nu stau nicăieri mai mult de 4 ore. De ce-i așa greu să respecți asta nu-mi dau seama.
Las’ ca se muta ambulanții în parcarea UVT, langa celelalte focare de infecție din zona (parcarea dinspre biblioteca).
Se pare ca nimeni nu se întreabă cum a apărut chestia aia acolo, și nimeni nu i-a verificat în vreun fel.
Foarte, foarte bine. Cam acul 5 – 6 ani când tot umblam pe la Primărie ( zeci de drumuri și de cereri ) să amplasez și eu o rulotă pe domeniul public în Timișoara, angajații Primăriei se uitau la mine și se mirau cum de îndrăznesc să depun asemenea cereri, eu nu știu că atâta timp cât sunt rulotele AGIL, dom primar Robu nu vrea să vadă alte rulote în Timișoara.
-
Nu cred ca solutia la problema dumneavoastra e sa fie toti interzisi, ci niste reguli echitabile, clare, cat mai putin birocratice si bineinteles inchirierea prin licitatie pe o anumita perioada de timp, nici prea mica cat sa nu se amortizeze investitia, nici prea mare cat sa nu aiba loc si altii. 1 an? maxim 2 ani? Si de asemenea in functie de profil, de dimensiunea spatiului, pate si pe perioade mai mici, nu poti sa vinzi vata de zahar un an intreg in acelasi loc…
Va rugam si la Dumbravita, intrarea parca e un bâlci. Primarul oricum e depasit.
Pleskavita aia care e 2o de lei carnea e aproape alterata miroase urat iar persoanele angajate erau murdare , iti era scarba sa cumperi scump si de proasta calitate
E mult 50 de bani un litru de apa plata sau de sifon.Dar 3 lei 500 ml(cat e la PET) nu e mai mult?
-
E 2 lei litrul de apă minerală certificată. Tușnad, cumpărat ieri. Cea de 0.5 o cumperi când ai prea mulți bani.
3-4 lei 5L de Lipova. La care am renunțat deocamdată în favoarea unei carafe cu filtru.
alta treaba nu este, totul merge perfect
pacat, acestea de la agil chiar aratau ok si iti cumparai ce ai nevoie, nu a dat comisionu la partidul fatalaiilor usr si ia executat, o sa fie trist tare de timisoara daca slitz mai prinde un mandat nu de alta dar a facut asa de multe lucruri in anii astia ca nu stiu cu ce sa incep…o hai ca stiu,,, 150000 euro si a dat cu glet pestii din centru, nea baricadat in case de pandemie, expozitie cu tablouri cu poponarii…numai lucruri unu si unu