Vă reamintim, în luna octombrie, un cititor Tion ne semnala că drumul este într-o stare avansată de degradare, fiind plin de gropi din metru în metru. Atunci, trei drumuri județene din Timiș au fost trecute pe lista de intervenție rapidă a Consiliului Județean, printre care și DJ 692, alături de DJ 594B între Lenauheim – Grabaț și DJ 682 între Periam și limită cu județul Arad.
Reparațiile au ca termen de finalizare data 30 noiembrie și sunt realizate de muncitorii de la Direcția de Drumuri și Poduri Județene din cadrul CJ Timiș.
Însă, cu câteva zile înainte de termenul de finalizare al lucrărilor, drumul pare să fi fost mai degrabă cârpit decât reparat, iar pe alocuri încă sunt gropi mari. Un cititor ne-a semnalat din nou acest lucru, imaginile vorbind de la sine.
foto: cititor Tion
Contactați de Tion, reprezentanții Consiliului Județean Timiș spun că lucrările sunt încă în execuție și vor lua o decizie la finalizarea lor, chiar dacă asta presupune ca lucrările să nu fie recepționate.
„Situația este cunoscută, drumul este încă în lucru. Serviciile prestate nu vor fi recepționate, dacă intervențiile nu vor fi conforme”, spun pentru Tion reprezentanții CJT.
DJ 692 Bărăteaz – Gelu – Variaș – Periam trebuie reparat pe o lungime de 20 km.
Ne puteți semnala pe redactie@tion.ro sau online pe pagina de Facebook dacă anumite drumuri sau bulevarde din Timișoara sau județ prezintă probleme.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XLucrarile sunt executate de cei de la Axo Unitil, aceiasi care si-au batut joc si pe tronsonul Giarmata-Dumbravita-Pischia, lasand mai multe zile la rand lucrarile nesemnalizate si decopertate.
Daca se receptioneaza astfel de ,,carpeli’, inseamna ca cineva de la CJT ii tine in spate…
Calitatea lucrarilor trebuie verificata de DIRIGINTELE DE SANTIER atunci cand se efectueaza nu la receptie!
Cei care au executat aceste lucrari n-au nici o tangenta cu aceasta meserie. Or fi doar bisnitari.
Zici ca e pateu intins cu cutitul