La Drumul Boilor, care are o lungime de doar 2 km și care face legătura între Calea Moşniţei din Timișoara și drumul comunal D.C. 149, se lucrează încă din vara anului 2019.
Inițial, drumul ar fi trebuit să fie gata în 2020, însă lucrările pe șantier au fost oprite de mai multe ori de-a lungul anilor. Au fost invocate erori structurale sau procedurile de expropiere îndelungate. La finalul anului 2021, Drumul Boilor a fost închis complet, pentru asfaltare.
În martie 2022, reprezentanții Primăriei Timișoara anunțau că lucrările vor fi reluate, estimând că șoferii care speră să parcurgă mai ușor drumul Moșnița – Timișoara ar mai avea de așteptat numai două luni. Cu toate acestea, lucrurile nu au decurs chiar atât de lin, iar acum noua țintă pentru redeschiderea Drumului Boilor este jumătatea lunii iulie.
Cele trei podețe
Drumul Boilor este închis pentru finalizarea celor trei podețe prevăzute în proiect. Dintre acestea, unul a fost finalizat, iar la cel de-al doilea ar urma să fie instalat în acest sfârșit de săptămână.
„Lucrările sunt în proporție de 70-80% în stadiu fizic de execuție. Principalele lucrări, cu caracter determinant, care sunt în curs de executare, sunt cele trei podețe. Unul dintre ele a fost finalizat, urmează doar stratul de stabilizare și asfalt deasupra”, a explicat pentru Tion viceprimarul Ruben Lațcău.
Cel de-al doilea podeț, cel mai mare dintre cele trei, va fi montat – dacă totul decurge conform planului – în acest sfârșit de săptămână.
„Podul mare, ovoidal, va fi instalat, probabil, în acest sfârșit de săptămână, apoi va începe terasamentul de deasupra sa. Cel de-al treilea podeț, probabil undeva săptămâna viitoare va fi montat. Ulterior, după ce vor fi montate cele trei poduri, constructorul va trebui sa finalizeze toată partea de bordură, de încadrare, să monteze gurile de scurgeri și să aștearnă stratul final de asfalt”, a mai declarat Ruben Lațcău.
Drumul Boilor s-ar putea redeschide în iulie
Constructorul are mari speranțe că ar putea finaliza șantierul în numai două-trei săptămâni, însă viceprimarul nu este la fel de optimist. El consideră că Drumul Boilor s-ar putea redeschide la jumătatea lunii iulie.
„Constructorul vehiculează un termen de finalizare de două-trei săptămâni, care mie mi se pare foarte ambițios. Anticipez că va fi nevoie de încă patru-cinci săptămâni ca să termine cu adevărat lucrările, dacă menține ritmul din momentul acesta.
În acest moment, pe șantier sunt șase echipe – undeva la 30-35 de oameni, cu muncitorii antreprenorului și ai subcontractanților. Dacă menține acest ritm, la mijlocul lunii iulie drumul ar putea fi finalizat și deschis, cu excepția tronsonului care a fost predat către Ministerul Transporturilor pentru Centura Sud a Timișoarei”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.
Sensul giratoriu de la intersecția cu Centura Sud, o poveste cu cântec
Intersecția dintre Drumul Boilor și Centura de Sud a Timișoarei rămâne oarecum în aer. La începutul lunii mai, consilierii locali au trecut terenul necesar sensului giratoriu din domeniul public al Municipiului Timișoara în domeniul public al Ministerului Transporturilor.
Inițial, acest sens giratoriu a fost uitat de autorități, atât în proiectul pentru D.C. 149 care leagă Timișoara de Moșnița, cât și în cel al variantei de ocolire Timișoara Sud. Între timp s-a revenit și asupra acestui aspect, urmând ca de sens și bretele să se ocupe Compania Națională a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Urmând, însă fără a se ști când anume, pentru că CNAIR nu a lansat încă licitația pentru realizarea sensului giratoriu.
„Există un tronson unde Drumul Boilor se intersectează cu Centura Sud, teren predat către CNAIR. Cred ca o parte mare din întârzierile pe care le avem se datorează și unei planificări nefericite pentru această intersecție. Cel puțin un an-un an și jumătate s-a pierdut din cauza acestor neînțelegeri. CNAIR nu a pornit încă licitația pentru sensul giratoriu […] Chiar dacă noi vom finaliza lucrarea, mereu va rămâne în mijlocul Drumului Boilor un tronson pe care se va circula în regim de șantier, peste Centura Sud”, mai spune Ruben Lațcău.
Vă reamintim, de executarea lucrărilor la Drumul Boilor, a căror valoare se ridică la peste 16 milioane de lei, cu tot cu TVA, se ocupă firma S.C. SUPERCONSTRUCT S.R.L. Recent, constructorul a primit din partea autorităților locale o prelungire pentru finalizarea proiectului, din cauza ploilor abundente care au avut loc în ultima perioadă. Dincolo de prelungire, constructorul va plăti penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Proiectul presupune amenajarea a două benzi de circulație pe carosabil, amenajarea trotuarelor, amenajarea unor piste de biciclete, a spațiilor verzi și realizarea celor trei podețe. Lucrările mai implică și realizarea rețelelor de utilități, care au fost deja rezolvate.
foto: Tion
UPDATE. Profilul celui de-al doilea podeț a fost pus pe poziție
Vineri, 17 iunie, muncitorii aflați pe șantierul de la Drumul Boilor au montat profilul necesar pentru cel de-al doilea podeț prevăzut în proiect.
Pe aceeași temă:
Epopeea „Drumul Boilor” se apropie de final? Autoritățile promit că șoseaua va fi gata în două luni
Sensul giratoriu dintre Centura de Sud și Drumul Boilor, finalizat la Crăciun. Nu se știe la care
Trimite articolul
XCând termini? Mâine! Și dacă nu termini mâine? Poimâine! Și dacă nu termini poimâine? Atunci om vedea noi, când o fi gata, o fi gata.
Cam asta e planificarea la investițiile statului. In paralel la privat se bubuie, se respecta termene, chiar se întrec termenele. Oare cum?
Nu știu de unde numele drumului dar îndobitociți cei care Red ca au rezolvat probleme de trafic cu acest drum Beneficiari vor fi doar dezvoltatori imobiliari fiindcă pot creste preturile Am crescut în aceceasta zona și pot să vă aduc aminte ca zona era La aeroport iar la un moment dat sa folosit termenul de drumul de la ELIF De unde drumul dobitoacelor poate de la vreo ruda
-
Nu va rezolva problemele de trafic, dar va ameliora situatia. Iar povestea cu denumirea de “drumul de le ELIF” este ca la comunisti erau “fripti” cu denumiri susceptibile de … bascalie. Urmasii sunt tot asa nenorociti, dar mai putin versati in chesti de luat la misto. Insa denumirea din batrani chiar era “Drumul boilor”, pentru ca era de fapt un drum secundar, folosit pentru deplasarea boilor, a celor cu 4 picioare si coarne. Acum este pentru altfel de boi.
Dar cum sa terminan noi acest drum.Voi prea bine aveti cunoscuta treaba ca noi cei din USR nu santem niciodata de vina.Am avut „GREAUA MOSTENIRE” de la administratia Robu,santem sabotati de consilieri local PSD si PNL si sindicate,a fost „PANDEMIA”a crescut pretul la gaze si energie pe plan mondial,acuma avem probleme mari cu razboiul din Ucraina.Asa ca va rugam sa aveti rabdare pina terminam mandatul vom avea toata organigrama in regula,vom avea SF,DAL etc pe hartie pentru tot ce am promis in campania electorala.Timisoreni asa ca speranta moare ultima odata cu noi din USR
Ma uit la montarea profilului celui de al doile podet.Dupa imaginile filmate se vede cit de complicat este acest lucru.Bravo speciallistilor.Sa nu il uitam pe superspecialistul din primarie.:latcau si frit.
-
De domnul nica si de psdistul de la transporturi nu zici nimic?
Cel mai fain era sa te uiti la soferii care treceau peste semnul de ocolire ca apoi sa se intoarca inapoi.
De atatea ori au zis ca inchid si termina ca nimeni nu a mai crezut. Ca in povestea cu lupul….
E clar numele vine de la cei care se ocupa de el
2022- 3 podete peste joste santuri sau denivelari, sunt subiect de stire.
Atata trebuie sa stim intr- o tara parjolita de mentalitatea comunista…