Deținuții încarcerați la Penitenciarul Timișoara au vizionat un film despre tragedia unuia ca ei, în închisorile din Polonia. „Chiriașii” penitenciarului au venit încolonați și au plecat de la „cinemaul în aer liber” la fel. Pe geamurile care „dădeau” în curtea penitenciarului, colegii lor de detenție priveau spre ecranul care radia, parcă, libertate. Lângă ei… gardianul. Genericul de final i-a readus pe cei încarcerați în coloană, spre camerele lor. Filmul, inspirat dintr-un caz real — povestea lui Claudiu Crulic, care a murit într-o închisoare poloneză.
„Acesta spune povestea lui Claudiu Crulic, un cetățean român care a decedat într-o închisoare poloneză, în timp ce se afla în greva foamei. Filmul a fost creat printr-o serie de tehnici, inclusiv animații desenate de mână, cât și fotografii animate. Execuția tehnică a fost realizată la studioul DSG, de către Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragol Ștefan, Roxana Bențu și Tuliu Oltean”, spun reprezentanții Asociației DocuMentor, organizatorii Caravanei ROD (Romania On Demand) .
„Crulic – Drumul spre dincolo” (2011) este un documentar animat regizat de Anca Damian, cu narațiune de Vlad Ivanov și a ajuns să fie vizionat de cei încarcerați la Timișoara prin intermediul Caravanei ROD.
În 4 și 5 septembrie, Caravana cinematografică ROD și Caravana medicală ATI au ajuns și în cartierul Blașcovici. Oamenii au avut parte de consultații multiple și s-au putut vaccina cu ser Pfizer sau Johnson & Johnson într-un cadru artistic, cu filme și expoziții foto.
editor Dan Oancia
Citiți principiile noastre de moderare aici!