Cinematograful Arta, situat în cartierul Iosefin, este unul dintre vechile cinematografe ale orașului, construit prin contribuția comunității locale. Cinema Arta a fost inaugurat în 1926 și până în 1948 s-a numit Regal. Spațiul nu a mai funcționat ca cinematograf din anii ’90, acolo fiind la un moment dat un club, apoi o sală de jocuri. Acesta și-a pierdut funcția culturală și a fost abandonat de RADEF, degradându-se pe zi ce trece.
La finalul anului 2017, Cinema Arta și alte șase săli (Cinema Dacia, Cinema Timiș, Cinema Victoria, Cinema Unirea, Cinema Fratelia și Cinema Freidorf) au fost cedate de către RADEF primăriei, iar la scurt timp după, în vara anului 2018, consilierii locali au aprobat un proiect prin care Cinematograful Arta și grădina de vară ajungeau în posesia Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara pentru următorii 25 de ani.
Teatrul Maghiar s-a angajat atunci să păstreze destinația spațiului și ca cinematograf, și ca sală de joc și repetiții, dar și să investească 250.000 de euro în reabilitarea lui. Înainte de toate, a fost necesară rezolvarea unei probleme de Carte Funciară: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” a solicitat „modificarea prin act adițional, a obiectului contractului de administrare, respectiv menționarea conținutului noii cărți funciare, admise prin Încheierea nr. 330990/21.12.2021 a OCPI Timiș, privind rectificarea asupra A1., A1.2 sub B7 din cartea funciară 448798 Timișoara”. În ședința de joi, 24 noiembrie, consilierii locali au aprobat noul contract de administrare.
„Teatrul Maghiar urmărește să transforme cinematograful într-un spațiu cultural, să-l integreze în ecosistemul de cultură al orașului și să ofere spectacole pentru toți timișorenii.
Clădirea de pe strada Văcărescu a aparținut industriașului Lajos Weisz. Iar după moartea lui, văduva acestuia, Ana Weisz, s-a ocupat activ de reabilitarea clădirii. Cinematograful Arta a purtat până în anul 1948 numele de «Regal». A continuat să funcționeze și după 1990 sub formă de club: Meteor, Maximus şi Bing, iar apoi a fost abandonat şi lăsat să se degradeze.
Fostul cinematograf Arta este în paragină de ani întregi, fapt pentru care primele intervenții vor trebui făcute la consolidarea clădirii”, spun reprezentanții municipalității.
Spațiul a fost apartamentat, rezultând o suprafață utilă de 676,8 mp, compusă din sală de cinematograf, patru holuri, birou, trei toalete, casierie, opt magazii, două camere de proiecție, două holuri, birou, șase magazii și trei boxe.
Teatrul Maghiar, printr-o convenție de finanțare cu Fundația Bethlen Gábor, va refuncționaliza, supraetaja și extinde sala de cinematograf propriu-zisă, și se va ocupa și de spațiul exterior – prin crearea unor locuri de parcare, amenajarea grădinii de vară cu ecran de proiecție și scenă mobilă, amenajarea unor zone verzi etc.
Pe aceeași temă:
RADEF a cedat, in sfarsit, cinematografele Primariei Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!