Uzina de Apă Industrială a fost ridicată la doi ani după construirea și punerea în funcțiune a Uzinei de Apă nr. 1 din Timișoara.
Denumită și Stabilimentul Apei de Stropit, uzina furniza apă tuturor fabricilor din Timișoara, prin compania de apă de la acea vreme, ACOT. Uzina de Apă Industrială se află pe strada Frederic Mistral nr.1.
Aceasta a funcționat aproape 100 de ani, până în anul 2006, când s-a închis, transformându-se într-un centru educațional, denumit Centrul Aquapic.
Din când în când, în cadrul Centrului Educațional Aquapic se organizează tururi ghidate, gratuite, pentru a le arăta vizitatorilor cum a evoluat procesul de tratare a apei și cum funcționează o uzină de apă.
Sâmbătă, aproximativ 20 de timișoreni au luat parte la turul ghidat și au beneficiat de explicațiile arhitectului Otilia Tudoran, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica, și ale lui Carmen Săndescu, specialist mobilier și amenajări interioare și cadru didactic la UPT.
„Cu aceste tururi ne propunem să scoatem în evidență patrimoniul orașului și mai ales tot felul de aspecte necunoscute despre clădirile de patrimoniu din Timișoara. Să facem lumea să fie cât mai conștientă de importanța păstrării și integrării clădirilor de patrimoniu în viața de zi cu zi și să vedem ce perspective viitoare avem pentru aceste clădiri. Unele poate nu mai pot funcționa în modul în care au fost gândite să funcționeze inițial și acesta este un aspect de a ne pune problema cum s-ar putea transforma în muzee sau centre educaționale cum este acesta: Aquapic”, ne-a declarat arhitectul Otilia Tudoran.
Vizitatorii au avut ocazia să exploreze spațiile Uzinei de Apă Industrială și au aflat date despre istoria orașului și istoria uzinelor de apă. De asemenea, au mai aflat detalii despre evoluția procesului de tratare a apei și despre modul de funcționare a Uzinei de Apă.
„La Uzina de Apă Industrială este foarte interesant procesul. Ce este inedit la aceste uzine este faptul că la începutul secolului al XX-lea, 1907-1917, Stan Vidrighin împreună cu Laszlo Szekely au accesat un credit ca să poată să pună la punct rețeaua de apă și canalizare și au construit atunci împreună turbinele de pe Bega, Uzina de Apă din Urseni, această Uzină de Apă Industrială și stația de epurare. Toate clădirile acestea tehnologice au fost construite într-o perioadă scurtă pentru a îmbunătăți acest sistem de alimentare cu apă și canalizare, ca să fie la nivel european. Stația de epurare din Timișoara a fost prima din țară la momentul respectiv”, ne-a mai spus arhitectul Otilia Tudoran.
Evenimentul este parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat Centrul de Proiecte al municipiului Timișoara, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
foto: Tion
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XCe gandire evoluata avea Administratia Timisoarei acum 120 de ani! Nu ca habarnistii de azi!
Auziti, au facut si o uzina de apa industriala care sa deserveasca fabricile si necesarul pentru stropit/irigat! Evident la preturi modice!
Tembelii din 2006 au falimentat-o!
Ca azi sa spalam WWC-urile cu apa potabila deosebit de scumpa! Aaa, si sa interzicem udatul spatiilor verzi ca nu avem apa potabila!
-
Suficientă apă chiar nu există și este o crimă ecologică să folosești apa din foraje pentru irigat.
Referitor la apa menajeră, probabil costul unei infrastructuri paralele este prea mare.
-
Poți detalia de ce e crimă ecologică?
-