O cititoare Tion ne-a scris că situația de pe strada Viorelelor din Giarmata-Vii – localitate care ține de comuna Ghiroda – este „exasperantă”: locuitorii se confruntă cu noroi, după ploi, și cu praf, pe vreme uscată. Au fost, în ultimele săptămâni, și două „surpări”.
„Aceasta stradă a fost decopertată pentru un proiect de schimbare a canalizării pluviale, a canalizării menajere și îngroparea liniilor de medie (tensiune – n.r.), în urma cu trei ani. De atunci, suferim teribil din cauza prafului, gropilor, mirosului de canalizare insuportabil.
De atunci începând, am făcut zeci de sesizări, la care am primit răspuns foarte superior, fără niciun termen clar de livrare a lucrărilor, doar o promisiune în campanie a domnului Ionuț Stănușoiu, că strada va fi gata în septembrie”, ni s-a plâns cititoarea în urmă cu câteva săptămâni.
Atunci, s-a și „surpat strada”. Mai exact, în urma ploilor de atunci, a apărut o groapă în mijlocului drumului. Între timp, groapa din mijlocul drumului a fost astupată, dar ar fi apărut una nouă, după ce s-a surpat o gură de canalizare la colț de stradă.
„Ce vreau să fac cunoscut este faptul că aceste lucrări datează de mai bine de doi ani și jumătate, în ciuda promisiunilor domnului primar. Suntem absolutamente exasperați de praf, atunci când e uscat, sau noroaie, atunci când plouă. Bătrânii și copiii – sau cei care nu au mașină – sunt obligați să meargă pe jos, pe marginea drumului, prin noroi, că nu exista nicio urmă de pietriș pe unde sa pășești. Mașinile joase sunt toate frecate pe dedesubt”, ne-a subliniat, din nou, cititoarea.
Anul trecut, spune tot aceasta, lucrările au stagnat, iar în zonă a și persistat un miros specific de canalizare.
Răspunsul primarului: „Este un șantier, se lucrează!”
Contactat de Tion, primarul comunei Ghiroda, Ionuț Stănușoiu a explicat că „surparea” în cauză ar fi o groapă apărută în urma lucrărilor, care însă a fost remediată. În plus, acesta face apel la locuitori să înțeleagă că strada este în șantier, dar că lucrările avansează, iar vara viitoare ar trebui să fie gata.
Primul strat de asfalt ar urma să fie turnat încă din acest an.
„Nu e nicio stradă «surpată». Este un șantier, se lucrează, se face o groapă (…)
Tocmai am finalizat pe porțiunea aceea partea de înlocuire a rețelei de canalizare menajeră. A fost înlocuită complet rețeaua menajeră de pe stradă și acum, din spate, se continuă partea de fundație. Au început să monteze, de astăzi, borduri. Se face fundația pentru asfalt, trotuare.
Partea de rețea nouă este deja îngropată și acum, practic, am trecut pe tot ceea ce înseamnă alimentare cu energie electrică, rețele de internet, cablu TV. Tot. Termenul contractual este undeva în vara anului viitor. Acum se lucrează tocmai ca să intrăm în iarnă cu primul strat de asfalt turnat pe strada Viorelelor.
Sunt alte discuții legate de campania politică, din alte parte vin discuțiile”, a explicat pentru Tion primarul Ionuț Stănușoiu.
Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook, pe adresa de e-mail redactie@tion.ro sau pe WhatsApp, la numărul de telefon 0720.400.411.
Trimite articolul
Xcam asa arata si prin pakistan, india, bangladesh
-
Se pare ca unora le place mizeria și penibilul , 3 ani pentru ei nu-i mult , atunci ptr ce autostrăzi, spitale sau scoli cu toalete normale … mai bine se mulțumesc cu rahatul ăsta de patrie.
Se pare ca tot aceasi frustrata care sta la blocul de la colt si face reclamatie si daca latra o pisica in fata blocului, cred ca tipa care v-a trimis pozele avea asteptari de Dubai dar a avut bani doar de Giarmata-Vii, o zona in plina dezvoltare…. dezamagitor ca avem asa vecini, poate ii trimite-ti comentariul asta si ei si se mai trezeste putin.
Si cred ca nu are rost aceasta postare daca nu aveti istoricul trecut al acelei strazi!
-
TNT, ai dinamitat discuția. Cum își permite doamna să se plânga ? Să tacă și să înghita praf timp de 3 ani pe un rahat de stradă pe 400m, excavată și astupată cap coada de vreo 2 ori. Adică lucrare în bătaie de joc cu 0 organizare.
-
Foarte corect, cand cumperi la pret mic , intr-o zona in plina dezvoltare, nu poti sa ai pretentii de 5* , cumperi apartament la sat si vrei conditii de centru Timisoara unde e 3000 euro mp construit. Alti au luat teren cu 20-30 euro mp, practic in camp si vor peste noapte totul gata.
-
Dumneata cunoști zona, ești de acolo sau scrii din plictiseala ? Viorelelor este strada din vatra satului care a fost asfaltata cu multi ani in urma. Cei care stau pe acea strada, nu sunt prinși în zonele noi rezidentiale la care se poate aplica teoria ta. Este ca și cum la tine la bloc unde stai de 15 ani, se sapă strada și timp de 3 ani ești praf, noroi, gropi adica peisaj de Burkina Faso. Lăudabil că se schimbă canalizarea cu probleme dar 3 ani cu săpături ?
-