Marian Constantin Vasile a fost însoțit de echipa de implementare a proiectului din partea Consiliului Județean Timiș.
Potrivit lui Vasile, au fost finalizate lucrările la tâmplăria PVC, termoizolație, tencuiala decorativă, cât și vopsirea exteriorului clădirii.
„În interior, montarea instalației electrice a fost efectuată. În prezent se lucrează la tavanele de rigips, la acoperirea podelelor și a pereților cu pardoseală PVC durabilă, antibacteriană, care oferă o aderență foarte bună, rezistentă la trafic intens și ușor de întreținut.
Finisajele pentru cele opt grupuri sanitare din clădire sunt gata, urmând ca săptămâna viitoare să fie instalate obiectele sanitare. Toate materialele necesare pentru finalizarea lucrărilor, cum ar fi sistemele de climatizare, generatorul, ventiloconvectoarele, obiectele sanitare, tavanele și parchetul PVC sunt comandate și recepționate”, a precizat administratorul public al județului.
La Liceul Iris învață peste 200 de elevi cu deficiențe de vedere și alte afecțiuni, cum ar fi sindrom Down sau autism. Banii pentru renovare provin din fonduri europene și din bugetul propriu al CJ Timiș. Valoarea inițială a proiectului a fost de 7.764.316,58 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile de 5.833.893,31 lei, însă a fost ajustată după majorarea prețurilor la materialele de construcție.
Termenul de finalizare a lucrărilor garantat de constructor este cel mai târziu februarie 2023. Printre altele, la Iris au loc lucrări de reabilitare termică, dar și de realizare a unui sistem de asigurare a energiei electrice și termice cu ajutorul panourilor solare. Se realizează, de asemenea, un acoperiș nou. În plus, se montează rampe pentru persoane cu dizabilități la toate căile de acces, o casă de lift în exteriorul clădirii și o scară metalică de evacuare pentru toate nivelele.
Pe aceeași temă:
Sisteme de ghidaj audio pentru nevăzători în zona Liceului Iris din Timișoara
Educație Smart pentru elevii cu deficiențe de vedere din Timișoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!