Marian Constantin Vasile, administratorul public al județului Timiș, a făcut o vizită pe șantierul de la Spitalul Județean Timișoara, unde secția de urgențe va fi extinsă. Constructorul este în grafic cu lucrările.
Spațiul pentru primirea ambulanțelor va fi acoperit. Dotările vor fi făcute cu echipamente moderne. Noua unitate va avea și o zonă de triaj epidemiologic și zonă de așteptare. Vor fi căi atât pentru cei care vin „pe picioarele lor”, cât și pentru cei care vin cu ambulanța.
La etajul superior se vor organiza săli de laborator pentru viitorii doctori și studenți la medicină, astfel încât aceștia să poată studia partea de urgențe.
„Investiția este de 7 milioane de lei cu tot cu dotări și mobilier, dintre care există și contribuție CJT. Anul acesta va fi gata […] în luna septembrie spațiul va fi funcțional. Tot în această lună se vor face și dotările. Subsolul este destinat arhivelor și dotărilor tehnice ale Unității de Primiri Urgențe. Va mai fi și un spațiu pentru medicul și asistentele de tură. Capacitatea de intervenție va fi dublată”, spune Marian Constantin Vasile.
„Gura de oxigen” pentru activitatea UPU
În mai puțin de doi ani, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara este extinsă și modernizată, conform nevoilor „secolului XXI”. Aici va crește numărul de tărgi și va scădea timpul de așteptare în urgențe. Conducerea spitalului vrea să achiziționeze pentru noul spațiu UPU și un Computer Tomograf (CT). Acesta va ajuta și mai mult la scăderea timpului de intervenție. Capacitatea în UPU va fi dublată și vor fi fluxuri adaptate contextului epidemiologic.
„Pe partea de spital suntem într-un proces de extindere, al cărui rezultat final va fi o creștere a numărului de tărgi pe care le avem. Cu aproximativ 50% va crește capacitatea de preluare pe urgențe, dar vom oferi și o zonă de așteptare pentru pacienți și aparținătorii lor, care să fie mai largă și prietenoasă față de fosta sală pe care o aveam la dispoziție. […] Extinderea este o gură de oxigen pentru activitatea noastră. Sigur că spațiile vor fi deservite de personal, vom avea nevoie și de medici și asistente care să deservească aceste spații”, preciza medicul Mihai Grecu, șeful UPU-SMURD Timiș, la debutul acestui proiect.
La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara se prezintă pacienți de pe o rază de zece județe și au existat situații când au venit pacienți și din estul țării. Pentru modernizarea și extinderea unității se alocă 12 milioane de lei, banii provenind din fonduri europene majoritar, cu contribuție și de la CJ Timiș de 700.000 de lei.
foto: Tion
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
X“se va” nu e niciodata o stire.