Anul acesta, administrația județeană a pus la bătaie trei milioane de lei pentru a finanța, din bani publici, proiecte depuse de ONG-uri și comunități locale.
Din 13 propuneri care au intrat la vot, CJT va finanța șase proiecte, în ordinea numărului de voturi primite.
Printre acestea se numără și „Spațiu agrement rural – Păduricea din Biled”, clasat pe locul cinci la vot.
Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș, a vizitat zona pentru a-și face o idee despre ce s-ar putea face la Biled.
„Am fost zilele trecute la fața locului, pentru a-mi forma o mai bună idee despre ce se poate face acolo. Este un loc nevalorificat la adevăratul său potențial. De investiție se va bucura foarte multă lume, mai ales că zona propusă spre amenajare se află la doar 30 de minute de mers cu mașina de centrul Timișoarei”, a transmis Proteasa.
Noua zonă de agrement dispune de o suprafață generoasă de aproape 30.000 de metri pătrați, situată la marginea comunei Biled, zonă cunoscută sub denumirea de „Pădurice”.
Proiectul are în vedere amenajarea luciului de apă cu pontoane, montarea de foișoare și de mobilier de grădină, crearea unui loc de joacă pentru copii, precum și a altor spații de agrement.
„Parcul va fi structurat pe două zone mari, crearea unui loc adecvat care sa asigure tinerilor și copiilor condiții pentru mișcare în aer liber, în condiții de siguranță, cât și amenajarea unor zone care sa fie adevărate oaze de liniște și verdeață”, a transmis Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.
În imediata apropiere sunt și arbori maturi din specii autohtone. Acești arbori formează o pădurice și barieră între zona specificată și canalul Iericici.
Pentru amenajarea spațiului de agrement, comunitatea din Biled primește de la CJT suma de 91.000 de lei.
Se mai are în vedere amenajarea unor spații pentru grătar conforme cu Legea picnicului (54/2012).
foto: CJT
Pe aceeași temă:
Start vot! 13 proiecte se bat pe banii oferiți de CJT prin bugetare participativă – Tion
Citiți principiile noastre de moderare aici!