Pictura este creația cunoscutului artist mural Flaviu Roua. Pictura are 12 metri lungime pe șase metri lățime și reprezintă doi țărani care încarcă un car cu fân. Opera de pe Transluncani este un nou punct de atracție turistică în zonă.
„Deși necunoscută publicului larg din România, pictura murală poate stimula turismul deoarece are componente sociale, culturale, economice și chiar de mediu. Prin lucrarea lui Flaviu Roua, Țara Făgetului intră pe traseele supranumite street art și este promovată ca o interesantă experiență turistică alternativă. (…) Destinația aleasă pentru pictura murală nu este nici întâmplătoare și nici izolată”, spune Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș și președintele Asociației de promovare și dezvoltare a turismului în județ.
În zona se mai pot vizita: Mănăstirea și peștera de la Românești, muzeul sticlei de la Tomești, puteți face drumeții spre Vârful Padeș sau Vârful Rusca, sau puteți traversa Transluncani, care este comparat cu Transfăgărășanul în dimensiuni mai mici, datorită curbelor șerpuite și cotiturilor de pe traseu. Drumul are o lungime de 5 km și se află lângă comuna Tomești, fiind cel mai înalt punct din județul Timiș (700 m).
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XDe prost gust…
Terminati cu faza gen turism. Autoritatile din judet nu au nici o treaba cu turismul desi judetul Timis are un potential mare cu zona Muntilor Poiana Rusca. Ei doar stiu sa distruga natura si sa defriseze minunatele paduri din zona Varfurilori Rusca si Paded.
1. Daca-i atractie turistica, are cumva parcare amenajata langa? Lumea o sa se opreasca sa faca poze. In curba pe o sosea ingusta, in panta. Nu vad nici acostament. Oamenii o sa stea pe carosabil.
2. Trebuia pusa la inaltime, inaccesibila. Va fi vandalizata pentru ca avem multi vandali.
-
Prietene, nu a fost facuta special. Artistul a decorat doar un parapete de protectie al malului de pamant (sau cum se cheama). Atat.
La faza cu vandalii … s-ar putea pune camere. Dupa mine, pentru astia, as pune si niste tepe alaturi, gen Vlad Tepes, dar din pacate nu e dupa mine. Atunci sa vezi atractie turistica!-
Decorezi, decorezi, dar nu se gandeste la consecinte? Nu vad semn de oprirea interzisa. Vor fi blocaje. Si vezi ca apelativul “prietene” este cam deranjant, cel putin de cand il foloseste Mircea Badea la A1. Cam ca si cand ti-as zice Desteptule.
-
-
Locul in care este acest zid de sprijin pictat nu se alege langa o parcare, este amplasat unde a fost nevoie! Si ca sa fim corecti pâna la capat avem panta daca cobori, in schimb pentru cine urca este rampa, asta daca nu erai repetent la fizica cornelus! Mai citeste si Regulamentul de circulatie pe drumurile publice sa vezi cum este cu prioritatea pe rampa/panta :))
-
Vezi ca vorbesti de sus cu aere de superioritate si nu este cazul ca nu te duce capul. Nu este nici o prioritate de panta/rampa in cazul acesta, pentru ca drumul are 2 benzi, fiind curba este linie continua, si fiecare merge pe banda lui. La cine sa dai prioritate? Acolo vor fi blocaje de circulatie din cauza celor care se vor opri sa admire opera. Si pe marginea drumului nu poti pune ce semne sau reclame vrei tu, trebuie autorizatie pentru asta. Nu m-ar mira sa citesc si despre accidente in zona picturii. Panta/rampa s-a invatat la Geografie nu la Fizica.
-
Ca sa fie reprezentativ pentru trebuia o pictura in care 2 insi incarca niste migranti in masina