În următoarele săptămâni, sezonul cald se va instaura la munte. Începând cu luna aprilie, turiștii se pot bucura de activități antrenante în Banatul Montan, cum ar fi: mountain bike, drumeții ghidate de către profesioniști, heli bike, iar pentru cei petrecăreți se pun la cale petreceri în aer liber care vor fi ideale pentru nopți târzii.
În plus, proprietarii unităților de cazări anunță și alte surprize care vor fi dezvăluite pe parcurs.
Deși restricțiile aplicate din cauza pandemiei încep ușor să se diminueze, pentru a călători în străinătate, tot avem nevoie să prezentăm dovada trecerii prin boală, a testării sau a vaccinării. Așa că, pentru acest nou sezon alegerea unei vacanțe în țară ar fi soluția ideală pentru a scăpa de bătăile de cap, mai ales că facilitățile puse la dispoziție sunt la nivelul celor din occident.
Gradele urcă în termometre, iar prețurile scad. Cei de la renumitul loc de cazare Montis Hotel&Spa, ne spun că prețurile devin din ce în ce mai mici odată cu venirea sezonului călduros. De asemenea, celor care doresc ca următorul eveniment al companiei să aibă loc într-o zonă montană de vis, înconjurați de aerul proaspăt de munte și verdeața brazilor, cei de la Montis oferă servicii complete pentru organizarea de evenimente corporate, precum conferințe, seminarii, workshop-uri, teambuilding-uri sau întâlniri.
Aceștia asigură că nu va lipsi nimic, iar experiența va fi mereu la superlativ.
Pe de altă parte, turiștii care își doresc o vacanță în care să se relaxeze și să se simtă răsfățați, Hotel Montis oferă în pachetele turistice zone de relaxare cu piscină interioară, spa, masaj, terasă cu priveliște către zona montană, camere spațioase pentru un somn odihnitor, departe de agitația orașului, cu design modern și family friendly la care se pot adăuga paturi pentru cei mici.
Totodată, restaurantul hotelului este deschis pe tot parcursul anului și cuprinde 100 de locuri, cu preparate specifice unei unități de lux – internaționale dar și tradiționale românești, băuturi fine și să nu mai vorbim despre deserturi, care sunt un adevărat răsfăț.
Ocuparea spațiilor de cazare continuă odată cu începerea sezonul de vară. Turiștii sunt pregătiți să ia o pauză de la rutina zilnică și să se încarce cu energie, dar și să se relaxeze într-un spațiu desprins parcă din povești. Pentru cei care încă nu și-au făcut rezervare, le recomandăm să își planifice concediul din timp, deoarece perioada următoare anunță vreme prielnică pentru o vacanță de vis.
Pentru noutăți și rezervări puteți urmări hotelul pe rețelele de socializare Facebook și Instagram sau pe site.
(1676)
Citiți principiile noastre de moderare aici!