Echipa de cadre didactice implicate în proiect a fost formată din prof. dir. Vălcan Simona, prof. dir-adj. Laszadi Ileana și coordonatorii: prof. Grigoroșcuță Iasmina, prof. Brăileanu Dorin, prof. Cherciov Carina, prof. Nacev Liliana și prof. Turcu Marika.
„Una dintre nevoile cu care s-a confruntat școala noastră a fost lipsa unui spațiu propice amenajat pentru recreere, activități terapeutice de stimulare senzorială și petrecere a timpului liber destinat elevilor cu deficiențe de vedere. De acum elevii liceului au un loc verde în care se pot relaxa în timpul pauzelor, fapt care asigură astfel un echilibru emoțional și o detensionare fizică prin mișcare în aer liber într-un cadru sigur”, transmit reprezentanții școlii.
Spații senzoriale
Studiile de specialitate arată că învățarea experiențială, prin integrarea tuturor simțurilor este benefică la orice vârstă, mai ales în cazul copiilor cu dizabilități. Parcul senzorial este organizat pe mai multe zone tematice: zona senzorială, zona de joacă și relaxare, alei senzoriale.
De asemenea, într-un astfel de spațiu se pot organiza activități terapeutice de stimulare și integrare senzorială, de conștientizare corporală unde pot fi stimulate toate cele cinci simțuri cu ajutorul materialelor și dotărilor amplasate în acest parc.
Zona senzorială presupune activități specifice în vederea stimulării vizuale, tactile, auditive, olfactive, vestibular și proprioceptive. Integrarea senzorială facilitează procesul de învățare îi ajută pe copii, adolescenți să înțeleagă și să asimileze emoții, comportamente și să se adapteze la diverse situații. Explorarea plantelor aromatice determină senzații și procesare facilă a stimulilor senzorial. În cadrul acestui spațiu verde se vor derula și activități în parteneriat cu alte școli și instituții. Elevii Liceului „IRIS” vor putea astfel să beneficieze de interacțiune cu societatea, fapt care va genera adaptabilitate și incluziune în mediul social.
„Beneficiarii direcți sunt elevi cu deficiență de vedere și deficiențe asociate ai liceului care au posibilitatea practicării terapiilor/activităților și mișcări în aer liber într-un cadru special amenajat. Aleile senzoriale contribuie la imbunătățirea abilităților de deplasare și orientare spațială a elevilor. Prin interacțiunea cu aceste alei elevii pot desfășura activități de terapie care conduc la o recuperare funcțională a întârzierilor în dezvoltare și la adaptarea acestora la mediu natural. Activitățile derulate într-un parc senzorial îi vor ajuta pe elevii cu deficiențe de vedere să se apropie de natură, să cunoască mai bine beneficiile ei, să stârnească interesul față de lumea înconjurătoare care nu se poate face decât prin stimularea simțurilor. Mulțumim sponsorilor și tuturor celor care ne-ați sprijinit pentru a finaliza acest proiect atât de frumos și de impact pentru elevii noștri!”, transmit reprezentanții Liceului IRIS.
Citiți principiile noastre de moderare aici!