Dacă la Odorheiu Secuiesc există Parcul Mini Transilvania, la vecinii maghiari în orașul Szarvas Parcul Ungaria Mini și, la un alt nivel, la Bruxelles, capitala Belgiei, Parcul Mini Europa, de ce nu am avea și noi Parcul tematic „Județul Timiș în miniatură”? Comunitatea locală din Moșnița Nouă s-a mobilizat anul trecut, a votat, și a obținut finanțare din partea administrației județene pentru ideea unei localnice, Ana Ciocoiu.
În bugetul CJT de anul acesta sunt prevăzute peste două milioane de lei pentru ca obiective simbolice pentru Timiș să fie reproduse ca machete și să fie așezate în parcul central din comuna Moșnița Nouă.
Potrivit reprezentanților CJ Timiș, printre machete se vor regăsi cu siguranță Castelul Huniade din Timișoara și Conacul Mocioni din Foeni.
Alte obiective avute în vedere, din care se va face o selecție, sunt Sinagoga din Cetate; Biserica Nașterii Maicii Domnului de la Muzeul Satului Bănățean; Palatul Episcopal Ortodox Sârb din Piața Unirii, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Timișoara, Opera Națională Română din Timișoara, Palatul Miksa Steiner – fosta Bancă de Scont din Piața Unirii, Palatul Baroc din Timișoara, Conacul Liptay din Lovrin, Conacul Nako din Sânnicolau Mare și Charlottenburg, singurul sat rotund din România.
În proiectul de hotărâre votat în urmă cu trei luni de consilierii județeni se arată că „Proiectul propus are ca și concept îmbinarea progresului tehnologic cu promovarea turismului cultural la nivelul județului Timiș, prin amenajarea unui parc tematic în care sunt amplasate machete în miniatură a celor mai reprezentative monumente istorice și obiective turistice ale județului Timiș, motivând astfel vizitatorii să plănuiască și să întreprindă o călătorie sau o vacanță de valoare istorică și culturală”.
De asemenea, se va face reamenajarea și reconfigurarea aleilor parcului, amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii clar delimitat, amenajarea de foișoare tematice, ce pot fi folosite ca si scene de teatru în aer liber, amplasarea unui mobilier urban în conformitate cu tematica parcului și montarea unui sistem de supraveghere care să protejeze investiția.
Totodată, investiția mai prevede amenajarea unei fântâni, amplasarea unei scene pentru desfășurarea evenimentelor culturale, refacerea instalației electrice de iluminat ambiental pentru alei prin montarea unor corpuri de iluminat cu lămpi LED și realizarea unui sistem de irigații automatizat pentru întreaga suprafață de spațiu verde amenajat.
foto: Tion
Pe aceeași temă:
Parcul tematic „Județul în miniatură” va fi amenajat la Moșnița Nouă
Trimite articolul
XAsta mai lipsea sa finanteze CJT dupa ce a tocat cate 100.000 de euro pe fiecare parodie de sens giratoriu de pe calea Girocului. Acum specialistii lu’ peste prajit au ajuns la concluzia ca trebuie sa refaca infrastructura drumului pentru largirea platformei care sa permita constructia sensurilor giratorii cu doua benzi de circulatie. In acest caz 1.000.000 euro per bucata