În Piața Doina au fost schimbate mesele și copertina și a fost renovată și hala de lactate. Cum comercianții s-au întors deja cu fructe și legume proaspete, acum sunt așteptații și locuitorii din cartier la cumpărături.
„Anul acesta am intervenit cu lucrări de reamenajare și modernizare în 5 piețe din Timișoara. Piețele au fost unul din domeniile neglijate în ultimii ani. Practic, în Piața Doina nu s-au mai făcut investiții serioase de 20 de ani.
Acum am desființat vechea piață și am ridicat de la zero una nouă, cu condiții mai bune și pentru comercianți, și pentru cumpărători”, spune primarul Dominic Fritz.
Per total, investiția a cuprins demolarea structurilor anterioare, amenajarea platformei, construcția a două copertine, 50 de mese noi pentru producători și comercianți și renovarea completă a halei de lactate.
Valoarea lucrărilor se ridică la 1,5 milioane de lei, TVA inclus. Investiția a fost realizată de primărie, prin societatea Piețe SA, pe care o are în subordine.
Au fost și vor mai fi lucrări și în alte piețe
Lucrările din Piața Doina erau anunțate la începutul lunii mai. Tot atunci, în paralel, au început reparațiile și din Piața 700. Aici, trebuia reamenajată platforma, refăcut acoperișul și montat un sistem modern de climatizare în hala cu flori. Deși pentru amândouă piețele lucrările ar fi trebuit să dureze doar o lună, în Piața 700 lucrările sunt încă în curs, mai fiind necesară o modificare de proiect pentru ca acestea să fie finalizate.
Altfel, au fost finalizate alte lucrări. În piața de pe strada Silistra din cartierul Lipovei a fost renovată hala de lactate și amenajată o piață volantă, dotată cu mobilier nou și sistem de monitorizare video. De asemenea, în Piața Badea Cârțan a fost renovată hala de lactate, au fost reparate străzile dimprejur, au fost îmbunătățite trotuarele și au fost reamenajate locurile de parcare.
Trimite articolul
XAU O PIATA NOUA ACUM
Au mai ramas cateva mese. Se cearta vanzatorii pe ele Deja ploua prin acoperis (am vazut cu ochii mei acum vrea doua ceasuri). In mijloc e un platoru plin de masini parcate si unde balteste apa. Aceasta nenorocire numita USR-fritz a lovit din nou. A desfiintat aproape Piata Doina. In plus comunitarii au alungat toate babele ce mai vindeau prin jur produse de casa. E evident ca urmarea e ca va trebui sa cumparam de la conationalii DoNimicului, de la hipermarket. Si asa romanii nu stiu sa faca comert, daca si autoritatile ii sicaneaza praful se alege. Vai de capul nostru!
-
Important e ca ne-a cantat Rita Ora
-
Mai, mariusica, pe toate le stii tu, ca un om mare.
-
Comentariul tau denota nesimtire. Mergi in Piata Doina sa vezi ce a mai ramas din ea, … usr-istule. Cand evidenta te impiedica sa mai spui ceva sa ai vreun argument, faci comentarii ironice. Dar la secta voastra asta face parte din definitie alaturi de minciuna patologica si hotie.
-
-
Mariusica, asta IE, mergi tu cu putinistii tai si lasa-ne pe noi timisorenii cu USR, adica cu EUROPA de WEST nu cu RUSIA !!!!!!
-
Esti normal la cap? De unde si pana unde ai tras concluzii de pro Rusia? La voi la secta ati primit ordin sa mascati faptul ca a ramas un sfert din piata? Lasa comentatul aiurea, si pregateste-te pentru urmatoarea voastra parada multicolora. N-ati castigat alegerile de bun si iubit ce e fritz al vostru, ci pantru ca PNL-ul in nemarginita lui prostie a ale drept candidat pe Lae, singura fiinta din univers care nu-l putea bate.
-
Marius.. lasa-i; sunt bolnavi, nu stiu, nu pot sa gandeasca rational, ce sa mai si zic de logic!
Sa-i ierte Dumnezeu, pentru aceasta tradare generala de neam, cu ideologiile lor si toate tampeniile din ” West “! -
Marius,
La piete pe vremea PNL ului era Nasleu. Poate nu cunosti situatia, o poti cauta pe google daca vrei. Daca nu era Robu putea fi Popoviciu sau il puteau sustine pe Simonis. Oricum, mi-as dori sa castige PNL-PSD in Timisoara ca sa fie rosie toata tara. Si apropo, parada gay a fost aprobata in 2019 de Robu.Si inca ceva, voi alt subiect nu aveti decat paradele gay. Scoate capul pe geam, Timisoara nu a aratat niciodata mai bine. Parcul botanic e luminat, la fel si cel al justitiei, centru arata superb, linia lui 4 si 5 e super. Anul viitor e gata pasajul Solventul. Ce vrei Mariuse? Bunicul tau a aplaudat comunistii in 45, asa aplauzi tu pesedistii acum.-
Domnule Pilips,
Dl.Mariusică și alți ca el nu merită osteneala, nu merită….
Mai dicutăm peste un an,poate doi. Și să nu punem lucrurile care nu se văd în oraș ( mobilier școlar, alte amenajări int,etc,etc.). Și mai o chestie, d-nule Mariusică,în cartierul Kuncz n-a mai făcut nimeni nimic de ani și ani de zile, până acum… -
Ati deviat de la subiect, ca de obicei. Are dreptate marius cu piata. Despre ea e vorba… Nu despre altele.
-
-
-
si unde e piata?
de ce nu cumparati de la supermarket-uri, ramase deschise si in plandemie, spre deosebire de piete🤪