Proiectul de regenerare urbană include 12 străzi și patru piețe din cartierul Fabric. Primăria vrea să acceseze fonduri europene, dar nu este exclusă nici accesarea unui credit bancar.
Sunt vizate aproape șase hectare de spațiu public, respectiv: Bd. 3 August 1919 (parțial), Piața Academician Corneliu Mikloși, str. Ion Luca Caragiale, str. Doctor Gheorghe Marinescu, str. Episcop Joseph Nischbach, str. Episcop Joseph Lonovici, Piața Romanilor, Piața Traian, str. Dacilor, str. Ștefan cel Mare, str. Anton Pann, str. Titel Petrescu, str. Costache Negruzzi (parțial), str. Petre Ispirescu, str. Ecaterina Teodoroiu (parțial), str. Zăvoi, Piața Petru Rareș.
Foto: Primăria Timișoara
„Încercăm primele idei ale proiectanților care se ocupă cu regândirea pieței Traian și cartierului Fabric. Vă prezentăm cel mai ambițios proiect de transformare al unui cartier. Scopul nostru cu această transformare este să reinventăm acest cartier istoric și să-l facem din nou un cartier în care vrei să trăiești, lucrezi și să ai o mică afacere. De când am devenit primar am încercat să ridicăm cartierul Fabric prin tot felul de acțiuni.
Finanțăm în acest an proiecte de activare a acestui cartier în valoare de 700.000 de lei. Bineînțeles, avem proiectul MultipleXity care va transforma radical viața culturală a acestui cartier și acum acest proiect, poate cel mai ambițios pe care Timișoara l-a avut vreodată. Deja tema de proiectare cu care am căutat proiectanții a fost dezbătută în colaborare cu studenți de la Arhitectură Timișoara, care la rândul lor au strâns anumite păreri și astăzi începe o fază în care proiectanții prezintă ideile lor”, a precizat primarul în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc înainte de întâlnirea cu cetățenii la Palatul Ștefania din Piața Traian.
Dominic Fritz a mai precizat că timp de o lună, online sau fizic, la Biroul Reabilitare cartiere istorice din Palatul Ștefania, aflat în Piața Traian, se pot depune idei, propuneri, critici sau opinii.
„De astăzi sunt în piață și panouri ilustrative în care proiectele sunt prezentate. Împreună cu colegii de la Consultanță și management de cartiere încercăm să luăm dezvoltarea acestui proiect un exemplu de bună practică și să implicăm comunitatea locală în dezvoltarea unui astfel de proiect. Suntem în faza de DALI și pe baza lui, finalizată după luna de consultări, se va face proiect tehnic și cu el vom aplica pentru fonduri europene pentru execuție. Va fi un proiect destul de scump care încă nu are finanțare, nu știm exact suma, vom putea spune după consultarea publică.
Este evident că acest cartier este în tensiune între moștenirea istorică, frumusețea și amintirea locului de atunci, și pe de altă parte realitatea socială, este un cartier sărac cu probleme sociale. Între această tensiune venim cu o viziune puternică și ambițioasă pentru acest spațiu, de a face ceva ce nu a mai fost în Timișoara, de a reda spațiul dorit de timișoreni și din punct de vedere economic și cultural, aici trebuie să bubuie piața culturală, dar și social: un cartier unde este loc pentru vârstnici, tineri, antreprenori și pentru toată diversitatea”, a mai spus primarul Dominic Fritz.
Edilul a fost de părere că zona Fabric are potențialul de a deveni al doilea centru economic și cultural al Timișoarei.
Foto: Tion
Firma Planwerk are experiență în regenerări urbane în România. Din 2007 a lucrat în Sibiu, Oradea, Cluj, Brașov pe tematică de dezvoltare urbană pentru orașe, dar are și experiență în transformarea spațiilor publice.
Întâlnirea cu presa a fost urmată de o întâlnire cu cetățeni din Traian și nu numai. Primarul Dominic Fritz și ceilalți vorbitori au fost boicotați de unii participanți la discuții. Aceștia au vociferat, i-au întrerupt pe vorbitori și au spus că nu au fost informați despre întâlnire.
„Ar fi minunat să vină turiști aici. Să vadă ce? Clădirile cum pică? Efectiv nu au ce vedea aici”, a spus o participantă la întrunire.
Consultarea publică se încheie în 23 octombrie.
Cetățenii și asociațiile din zonă își vor putea exprima opiniile privind proiectul completând un formular disponibil la Biroul Reabilitare Clădiri Istorice, Piața Traian, str. Ștefan cel Mare nr 2, luni – joi, 9:00 – 16:00. În mediul online vor fi disponibile următoarele moduri de a transmite opinii și recomandări: sondaj de opinie și feedback direct prin comentarii.
Primele perspective ale cetățenilor vor fi discutate într-o dezbatere publică, care va avea loc în 10 octombrie la Palatul Ștefania, Piața Romanilor nr 1, de la ora 17:30. A doua dezbatere va fi anunțată la finalul perioadei de consultare.
Proiectarea pentru „Regenerare urbană – Zona Piața Traian” este co-finanțată de către Uniunea Europeană prin Programul Operațional de Asistență Tehnică 2014-2020. Pentru realizarea execuției vor fi contractate fonduri prin Programul Operațional Regional 2021-2027.
Trimite articolul
XPoate că Fritz a văzut, cu ocazia asta, că există 3 semafoare încă nedesfiintate, deși sunt vreo 3 săptămâni de când a dat știrea pe FB și în presă. Comisia de circulație + Robu trebuie că sabotează. De la Continental până în Prințul Turcesc faci, și acum, vreo 10 minute cu tramvaiul. 7 semafoare, neprietenoase, și o schimbare de macaz cu ranga, în Piața Traian.
Inițiativă lăudabilă. Zona are potențial turistic, fiind bogata in clădiri istorice,dar va fi dificil datorita reputației cauzate de etnia din zona
Țin pumnii administrației sa reușească aceasta revigorare.
-
Nu etniile sunt problema,.. ci mai degraba jongleori politici.
Cu Arhitecți , constructori, și și comunitățile zonei. Acest primar NU ARE NICIUN MODEL GERMAN in cap, nici în traistă. Iar consilierii săi nu sunt mult mai buni că restul nulităților ce ne-au condus.
Așteptam colaborări mult mai intense de la un primar neamț. Dar probabil că la el la sat pe unde a crescut, nu prea se făceau consultări publice. Oamenii erau fermieri preponderent, plecați la păscut cu animalele. No Hate, ci realitate☺️
-
boss, mai citeste un pic, nu te mai uita doar la poze
Primele perspective ale cetățenilor vor fi discutate într-o dezbatere publică, care va avea loc în 10 octombrie la Palatul Ștefania, Piața Romanilor nr 1, de la ora 17:30. A doua dezbatere va fi anunțată la finalul perioadei de consultare.
Sau tu zici sa fie 13 dezbateri cu fiecare tip de specialist?
Doar asa vor fi gata in 40 ani.
Planwerk nu are proiecte relevante pentru Timisoara, si nici nu cunoaste despre ce este vorba. Dar are nume nemtesc, care e cea mai valoare chestie acum. Ai nume nemtesc , esti profesionist, nu ai nume nemtesc, nu existi. Miezul e la Cluj, doar acolo se mai pot face proiecte. In Timisoara a avut grija USR sa bage firmele de proiectare care nu sunt afiliate politic in faliment. Acest personaj mai are tupeul sa se mai arate si sa se mai laude cu ce face.
Turistii nu prea au ce vedea in Timișoara, in afara centrului si a pietei Unirii. Evenimente mai sunt, dar nici alea de vreo importanta peea mare nu sunt. M-am nascut aici si pot spune ca asa de jos nu a fost Timișoara vreodata. Chelita de verdeata, sparta, cladiri multe neingrijite, strazi si piete cu n magazine parasite, spatii goale jegoase… Nu e vina (doar) a lui Fritz și a administratiei lui. Declinul s- a produs in ultimii ani incet si sigur si nimanui nu i-a pasat decat de agenda proprie. Asa ca intrebarea ca ce ar putea vedea a cineva in Timișoara, mi-am pus-o si eu de multe ori. Nu am gasit raspuns.
-
Piata Unirii e frumoasa. Restul se sfarmă: Piata Traian, Piata Iosefin, Piata Maria, zona Elisabetin. Te apuca plânsul când vezi clădirile ramase de pe vremea imperiului cum se năruie
-
Un comentariu de toata lauda.
F interesant, deci primăria vrea / a făcut un proiect de regenerare a zonei, dar o parte din participanți au vociferat ca nu au fost înștiințați de întîlnire.. dar cum au ajuns totuși la întîlnire ?! Și de fapt , care e problema ?! Nu e bine ca se încearcă reabilitarea zonei ?! Nici dacă se face ceva nu e bine ? Logica beton, suntem contra la orice și trăim in continuare in mizeria actuala, de care evident ne plângem ….
-
Evident. e mult mai simplu sa te plangi si sa injuri autoritatile. de ce sa iti bati capul sa gandesti putin cand e mai simplu sa fii parte din turma ce mananca seminte si huiduie?
Turistii au ce vedea in zona Piata Traian …Baile Neptun…Turnuletele si gardurile cu lei paralei ale vilelor tiganesti reabilitate conform probabil cu autorizatiile eliberate de primarie!
Mda. Vad ca s-a proiectat pe Negruzzi o chestie rotunda care pare fantana arteziana ornamentala. Daca e asa, numai bine puradeii din zona ar avea unde sa se spele si sa se balaceasca, asa cum faceau in fantana din Parcul Poporului (Regina Maria). Cei care mai ieseati cu copiii in acel parc, probabil va amintiti.
Iar la terasele din Piata Traian, daca ai sta sa savurezi o cafea, oare buzunaritul de catre hoti e inclus in pret?
Da, aici Fritz are dreptate, sunt multe probleme sociale in zona. Pana astea nu sunt rezolvate, si atata timp cat cladirile nu sunt renovate, degeaba plantam cativa pomi si facem zona pietonala..
Am zabovit zilele trecute prin Piata Traian si pe langa fatadele scorojite mi-a sarit in ochi mizeria si bancile ciudate si nerevopsite vreodata de la montarea lor acolo de la ultima modernizare a pietei de acum vreo 20 de ani. Ma gandesc ca intre marile modernizari facute odata la 20-25 de ani mai trebuie sa si revopsesti bancile respectiv mobilierul urban, sa si intretii intre timp tot ce ai modernizat acolo dar la noi nu se mai intretine nimic dupa modernizari.
O zona poate fi atractiva si datorita locuitorilor sai iar din acest punct de vedere consider ca zona Traian este o zona moarta, neatractiva, proces care a inceput cu niste ani in urma