Atelierul de la Centrul Multifuncțional Bastion a fost deschis pe 30 septembrie, odată cu expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Muzeul Național de Artă Timișoara. De atunci, spațiul de la Bastion i-a primit în fiecare zi, timp de câteva ore, pe cei interesați de a-și manifesta creativitatea. Aceștia au fost ghidați de-a lungul procesului de arhitectul bucureștean Florin Cobuz, cel care a realizat și primul bust din cadrul lucrării.
„Eu, împreună cu Silviu Constantin, am decis să invităm oamenii să își exprime creativitatea într-o galerie de artă. De obicei, într-o galerie doar te duci să te uiți. În galeria noastră puteai să vii să contribui într-o structură colaborativă. Am ales «Sărutul» lui Brâncuși și datorită dualității dintre cele două busturi. Unul, pe care l-am făcut în atelier, cu ajutorul unui robot, iar celălalt, făcut integral de public, din mai mult de 2.000 de bețe. Pe o mare parte dintre ele le-au personalizat vizitatorii exact așa cum au putut. Nu am impus niciun fel de limite, creativitatea a putut să și-o exprime fiecare în felul lui. Asta cred că este cel mai important pentru demersul nostru: oamenii să realizeze că și ei pot să realizeze artă atât timp cât pun mâna și chiar o fac”, a declarat arhitectul Florin Corbuz.
„De ce am ales chiar sculptura aceasta? Pentru că este considerată prima operă modernă de sculptură a secolului XX. A fost prima variantă pe care, mai apoi, Brâncuși a replicat-o. Cumva, Brâncuși din trecut dă mâna cu Brâncuși din prezent, care suntem noi, oamenii”, a adăugat și Silviu Constantin.
Brâncuși, punctul culminant al programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
La evenimentul de finalizare a atelierului au participat și Alin Nica și Alexandru Proteasa, președintele și vicepreședintele liberali ai Consiliului Județean Timiș (CJT). Aceștia au ținut să remarce importanța proiectului în contextul expoziției de la Muzeul Național de Artă și, în general, al programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
„Brâncuși este punctul culminant al programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Ceea ce am încercat să facem prin acele evenimente de anvergură, de masă, cu impact major, a fost să facem din cultură un mod de viață de zi cu zi, nu doar pentru elevi sau cei inițiați în artă muzicală, ci pentru fiecare locuitor al Timișoarei. Ca să ajungem să facem chestiunea aceasta, a trebuit să găsim modalități de a aduce cultura pe înțelesul tuturor. Bustul pe care îl avem aici este un exemplu despre cum putem să atragem oamenii în cultură . Așa am putut să vedem ce mai reprezintă, peste ani, opera lui Brâncuși în realitatea zilelor noastre. «Sărutul» poate foarte bine să însemne unitatea unei națiuni, poate foarte bine să însemne sentimentul de apropiere dintre doi oameni, poate să însemne dragoste, dar poate să însemne orice sentiment îți trezește sculptura atunci când o primești neobturat, când dai frâu liber imaginației, când te deschizi față de tine însuți și de cei din jur. Asta este arta, posibilitatea ca artistul să îți transmită un sentiment, o emoție, o însemnătate, un sens. Cred că Timișoara, după acest an fabulos, 2023, va lăsa moștenire tocmai această modalitate de a ne raporta la artă în viața noastră de zi cu zi”, a declarat Alin Nica, președintele CJT.
foto: CJT
Citiți principiile noastre de moderare aici!