Pasarela Îndrăgostiților, despre a cărei reabilitare se discută încă din 2016, urmează să fie modernizată. Studiul de fezabilitate (SF) a fost trimis la Comisia Tehnică a Primăriei Timișoara pentru obținerea ultimului aviz necesar. Ulterior, indicatorii tehnico-economici urmează să fie votați de aleșii locali. Abia după va fi lansată licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de lucrările de modernizare.
Atenție! Accesul pe Pasarela Îndrăgostiților va fi închis complet începând cu data de 11 aprilie 2023, conform deciziei comisiei de circulație.
Pasarela Îndrăgostiților, construită în 1949, trece peste Bega, unind Parcul Copiilor și Parcul Regina Maria, respectiv intersecția dintre bd. Corneliu Coposu și str. H. Pestalozzi (malul stâng). Aceasta a primit numele de Pasarela Îndrăgostiților în luna mai 2016, an în care s-a promis și reabilitarea ei. Podul pietonal s-a numit inițial Pasarela Ioan Polen, după numele inginerului care a proiectat-o.
Pasarelă mai spațioasă, cu puncte de belvedere
În prezent, pasarela pietonală se află într-o stare avansată de degradare, fiind necesară demolarea ei și construirea uneia noi. Noua pasarelă va ave o structură de oțel-beton, cu „o formă simplă și armonioasă”, potrivit reprezentanților PMT. Va fi mai lată și mai spațioasă decât cea veche, pentru a le permite pietonilor să o traverseze în siguranță.
De asemenea, noua pasarelă va permite trecerea liberă a ambarcațiunilor de agrement sau transport public de persoane pe Canalul Bega. Aceasta va fi iluminată arhitectural și va avea puncte de belvedere lângă rampele de acces, pentru a nu restricționa circulația pe pod.
„Unul din podurile pietonale ale Timișoarei trebuie refăcut. Pasarela Îndrăgostiților a fost construită acum trei sfert de secol și nu a mai fost reabilitată de atunci. A sosit clipa să o transformăm într-un pod pietonal modern. Acum finalizăm un ultim pas important, aprobarea documentației și a indicatorilor, avem avizele necesare și trecem cu investiția în plenul Consiliului Local. Accelerăm pe cât putem procesul ca să lansăm licitația de proiectare plus execuție și să începem și aici lucrările”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.
Pentru a găsi un proiectant care să se ocupe de SF-ul necesar reabilitării Pasarelei Îndrăgostiților, până în 2020, municipalitatea a lansat cinci licitații. Pentru primele două s-au pus la bătaie aproape 40.000 de lei cu tot cu TVA, bani în care municipalitatea cerea atât SF, cât și PT. La licitația cu numărul trei suma aproape s-a dublat, astfel că următoarele trei proceduri au fost făcute pe 71.400 de lei cu tot cu TVA. Primele patru licitații lansate de primărie au fost anulate pe motiv că nu au existat ofertanți. În cele din urmă, de documentație s-a ocupat firma Pod-Proiect, pentru suma de 57.000 de lei.
Pe aceeași temă:
Pasarela Îndrăgostiților de la Parcul Copiilor va fi reabilitată. Primăria caută proiectant
Nimeni nu vrea pe Pasarela Îndrăgostiților! Primăria mai încearcă o licitație, doar pentru SF
Trimite articolul
X”Studiul de fezabilitate (SF) a fost trimis la Comisia Tehnică a Primăriei Timișoara pentru obținerea ultimului aviz necesar. Ulterior, indicatorii tehnico-economici urmează să fie votați de aleșii locali. Abia după va fi lansată licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de lucrările de modernizare.”
Deci care e motivația pentru a închide accesul de mâine, 11 aprilie?
-
Podul e intr-o stare avansata de degradare, prezinta un risc. Daca il inchid nu e bine, daca il lasa deschis si se produce un accident iar nu e bine. Nicium nu esti multumit.
-
Simplu: să nu-ți rupi gâtul când cazi cu tot cu pod în Bega.
-
De ce nu putea functiona podul pana incepeau lucrarile la noul pod?
Doar asa ca sa aratati cat sunteti de incompetenti? -
Puteți uita: “În prezent, pasarela pietonală se află într-o stare avansată de degradare”
-
Nu va ma chinuiti unii nu citesc sau nu inteleg sau vor sa iste controverse
-
-
Pentru cei care nu au înțeles că întrebarea era sarcastică, vă mai pun una:
Podul ăsta nu e în ”starea avansată de degradare” de zeci de ani deja?
Până acum a putut funcționa, acuma brusc trebuie închis, fără a avea un plan concret de modernizare/înlocuire.-
Corect! In plus, exista oricand varianta consolidarii, dar de ce nu am merge pe distrus tot ce se poate si ce tine de memoria Timisoarei…
-
Daca renovarea nu dureaza macar 5 ani, n-are niciun farmec toata actiunea.
de unde au stabilit ei ca e in stare grava de degradare ca eu pana acum nu am mai auzit si de 3-5 ani, urmarez zilnic in fiecare dimineata stirile de pe Tion??????????????????????? Si daca era in asa stare, de ce nu s-a inchis de mai demult? Ar fi trebuit inchis dupa ce aveau toate aprobarile si toate planificarile. Asa il inchid si pana au toata documentatia, mai asteapta 1 ani poate. Nu sunteti in stare de nimic ma fratilor…
-
Exact. 1 an e o varianta super optimista, daca ne uitam la realizarile administratiei Timisoarei in general, ale lui Fritz in special:-(
-
Da, ar fi frumos sa dureze doar un an. Sa speram ca se tin de cuvant. Pe de altă parte, iubitul tău robulete, ți-a renovat podul de la gara in 2 ani in loc de 6 luni, plus sa nu vorbim de costuri si calitatea realizarii. Deci draga ioana spera in continuare, nu de alta dar robuletele nu mai revine. 😉 paște fericita
-
Și așa nu mai avem îndrăgostiți, numai prefăcuți, din sutele alea de lacăte puse pe gardul pasarelei numai câteva mai sunt ale unor oameni care încă mai îs împreună sau căsătoriți. Aruncați tot de acolo.
LACATELE ALEA TREBUIE ARUNCATE DE ACOLO,ORICUM SUNT VECHI SI NU AJUTA CU NIMIC.