Conform celor de la DRDP Timișoara, luna octombrie se încheie într-un stadiu de realizare a lucrărilor de aproape 17%, în condițiile în care antreprenorul a fost punctat negativ de două ori de CNAIR pentru că lucrările nu mai avansau. Comparativ, în luna august, lucrările erau gata în proporție de sub 10%.
„Antreprenorul Todini Costruzioni S.p.A a avut o mobilizare mai bună în această lună și a făcut lucrări la terasamente și podețe. Antreprenorul lucrează și la structurile pasajelor, inclusiv la cel amplasat la conexiunea cu DN 69, zona localității Sânandrei, la pasajul de la autostrada A1, unde va fi un nou nod rutier (zona localității Pișchia) și la podul de pe drumul de legătură peste pârâul Măgheruș. Există în continuare lucrări pentru descărcarea arheologică în trei situri de pe traseul noului drum”, transmit cei de la DRDP Timișoara.
Pentru începerea lucrărilor pe șantier s-a dat undă verde în luna martie a anului trecut. La începutul lunii iulie, în 2021, ministrul Transporturilor anunța că a fost emisă autorizația de construire, iar din toamnă au început și lucrările pe șantier. Acestea ar trebui să fie gata într-un an și șase luni.
Viitorul drum de legătură între autostradă și Sânandrei va avea 10 kilometri și va începe cu 300 de metri înaintea intersecției existente deja între drumul Timișoara – Arad și cel ce duce spre localitatea Sânandrei. De aici se va face un nod rutier spre A1. Viteza maximă de circulație pe acest drum de legătură va fi de 100 km/h. Drumul va avea două poduri noi, șase pasaje și trei noduri rutiere.
Licitația pentru proiectarea și execuția drumului de legătură Autostrada A1 Arad-Timișoara – DN69 a avut un singur ofertant, contractul fiind semnat cu Todini Costruzioni Generali S.p.A., la valoarea de lucrarea cu 222,5 milioane de lei cu tot cu TVA. Banii vin prin POIM 2014-2020 în proporție de 85%, iar restul de la CNAIR. Drumul va avea șapte ani garanție.
Vă reamintim, vizavi de șantier au existat nemulțumiri venite atât din partea Consiliului Județean Timiș, cât și a ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. În plus, CNAIR l-a punctat negativ de două ori, la interval de 90 de zile, pe constructor, pentru situația lucrărilor.
foto: DRDP Timișoara
Pe aceeași temă:
FOTO. Lucrările făcute în iunie pe șantierul viitoarei descărcări de pe autostrada A1 la Timișoara
Trimite articolul
XPun pariu ca si ăștia vor abandona lucrarea din cauza cresterii costurilor, asa ca din 2 descarcari de pe autostrada ramanem cu gropile de la Giarmata.🤪
Dar descărcarea de la Giarmata nu era mai directa, mai ieftina și mai rapid de executat? Sau trebuia oprita ca să se vadă cât de necesara e aceasta lucrare, sa dam alți bani altor constructori. Dar tot de la noi din buzunar!