Vineri, 13 mai, are loc procesul de îndepărtare a stejarului plantat de Regele Ferdinand I în Piața Libertății din Timișoara. Stejarul, grav afectat de lucrările de reabilitare a pieței, va fi ridicat și donat Facultății de Arte pentru a fi transformat într-o operă publică de artă.
La îndepărtarea stejarului uscat lucrează muncitorii de la Horticultura, ajutați de cei de la STPT.
În 19 mai, pe locul unde s-a aflat acest stejar, va fi plantat un alt arbore. La eveniment este așteptată și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.
„Acum facem tot posibilul să salvăm celălalt stejar din Piața, plantat tot în 1923 de Regina Maria. Intervențiile au fost recomandate în urma unui studiu realizat de specialiștii Asociației Peisagiștilor din România (ASOP) – Filiala Teritorială Vest pentru a-l proteja”, transmite primarul Dominic Fritz.
Vă reamintim, Primăria Timișoara lucrează la un proiect de reînverzire a Pieței Libertății. Aici vor fi plantați mai mulți arbori de mari dimensiuni, în locul celor care în prezent nu au nicio șansă să se mai dezvolte
foto: Tion
Pe aceeași temă:
Un nou stejar, plantat de Margareta, Custodele Coroanei, în Piața Libertății din Timișoara
Revin arborii de mari dimensiuni în Piața Libertății din Timișoara
Trimite articolul
XOpera lui Robulica, al cu ideile zabauce.
Ce a rezistat 100 de ani a facut Robu praf cu “renovarea” Pietei Libertatii. De asa renovari, multumim frumos, nu avem nevoie. Acuma mai urmeaza ca unii sa mai scoata si panaramele alea de pomisori ornamentali cu denuimitrea de Robinia, sau asa ceva si sa puna acolo niste pomi, pomi adevarati.
Daca nu stiti cum e asa ceva, uitati-va cum au facut aia de la Mail si veti vedea ca se poate.
Fritz ii devina!
Titlul corect ar fi fost “reabilitatea pietei Libertatii a ucis stejarul”
la vremea respectiv proiectul lui Robu a fost acuzat ca va distruge si ultimii copaci din piata.
Robu : intiiul drujbist al orasului.
Pe Bulevardul Cetății vedeți acolo câți copaci vor fi tăiați sau,, asfaltați,, . Păcat de ei…