Joi seară, la Timișoara, la Cinema Timiș, recent renovat, a avut loc evenimentul „3 ani de guvernare locală”. Alături de primarul Dominic Fritz și de echipa sa a fost inclusiv președintele USR Cătălin Drulă.
„Vedem un model de succes datorită pasiunii și energiei pe care Dominic Fritz, echipa, susținătorii și cetățenii acestui oraș au pus-o în acest proiect. Îmi amintesc un moment: entuziasmul din noaptea alegerilor, pe o scenă improvizată, și sărbătoarea din fața Operei unde mii de timișoreni sărbătoreau alături de Dominic Fritz o victorie și o speranță de schimbare. A fost o sărbătoare care a fost justificată de ceea ce a urmat după. Adesea se întâmplă în politică să fim dezamăgiți de ceea ce urmează, dar nu a fost cazul aici; acele speranțe, acea schimbare s-a confirmat și oamenii onești și competenți care au avut un proiect clar de dezvoltare au câștigat în fața unei găști unite de interesul comun de devalizare a banilor publici. A câștigat decența în fața circului și opțiunea proeuropeană în fața intoleranței unui fost primar, care astăzi a revenit la PNL și își încearcă norocul cu aceeași strategie”, a explicat Cătălin Drulă, președintele USR, în deschiderea evenimentului.
Dominic Fritz a transmis cu această ocazie că ideea de bază după care el și echipa sa se ghidează în tot ceea ce fac constă în respectul vizavi de oraș, cetățeni și fonduri.
„Sărbătorim nu doar cei trei ani trăiți împreună, ci celebrăm potențialul pe care îl vedem. Celebrăm viitorul pe care îl vedem. Astăzi nu este doar o zi despre cifre, vorbe și imagini privind activitățile cu care ne-am ocupat în ultimii trei ani, ci un prilej pentru a vă spune de ce credem în Timișoara și de ce credem că munca noastră, a tuturor, este o muncă care merită. Eu m-am gândit mult ce cuvânt ar putea să rezume filozofia noastră pe care încercăm să o trăim în fiecare zi în primărie, în consiliul local, în societățile și serviciile municipalității. Cuvântul care pentru mine descrie cel mai bine ceea ce încercăm să facem este cuvântul «RESPECT». Respect pentru banul public, pentru lege, pentru ceea ce au construit alte generații înaintea noastră și pentru marele potențial pe care Timișoara îl are. Acest respect poate veni doar dintr-un loc profund sincer în care realizezi că orașul nu este al tău. Orașul nu este al meu, este al tuturor. Banii publici sunt munciți de timișoreni”, a spus primarul Timișoarei Dominic Fritz.
În plus, acesta a vorbit despre eliberarea spațiului public ocupat ilegal pe malul Begăi de diverși afaceriști, în ideea în care Timișoara ar fi pierdut 1 milion de euro anual din concesiuni și alte taxe.
Vă reamintim, în aprilie, Dominic Fritz a semnat mai multe dispoziții de demolare a acestor clădiri ilegale, fără autorizație sau aviz ISU. Terenurile ocupate vor fi eliberate, iar malul Begăi va fi redat timișorenilor. Aici va fi amenajat „Coridorul de Agrement Urban Bega”, unde copiii și tinerii Timișoarei vor avea acces la terenuri de sport.
Tot în acest mandat, administrația a redat cetățenilor locuri precum Cinema Victoria și Cinema Timiș, iar centrul cultural-educațional din Kuncz, un cartier defavorizat al Timișoarei, este gata și urmează să fie inaugurat.
Investiții record pentru Timișoara
„Am fost în această sală de zeci de ori, poate nu chiar de o sută de ori, dar sigur de zeci de ori, însă niciodată nu am fost pe scenă când era sala plină. Am fost de multe ori pe scenă când se făceau lucrările de renovare și mă bucur să văd cinematograful finalizat. La întrebarea care a fost cea mai mare provocare cu care m-am confruntat, mă gândesc la momentul în care am ajuns viceprimar și am avut o ședință de consiliu Local, am fost la Sala Filarmonicii – pe atunci era pandemie și nu aveam voie în sala de consiliu – și a doua zi am mers la primărie, era o zi de miercuri, în noiembrie, eram cu toții în paltoane. Astfel, în prima mea zi de viceprimar am avut o întâlnire cu directorul Colterm și, când am întrebat cum stăm cu termoficarea, am aflat atunci destul de stupefiat că stăm destul de bine: avem contract cu furnizorii de gaz până vineri, iar stocul de cărbune nu ne ajunge până luni. Atunci, a doua zi am început să dau telefoane, să vorbesc cu cărbunarii și a fost un proces prin care am ținut în echilibru 20 de mingi în aer, dar care mi-a arătat ce luptă avem înainte”, a spus viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău.
Acesta a adăugat că privește și el încrezător spre viitor, spunând că investițiile de acum au un rol esențial în dezvoltarea Timișoarei.
În primele 10 luni ale acestui an, am făcut investiții în Timișoara de 450 de milioane de lei. Un record absolut pentru ultimii 30 de ani. O confirmare a ceea ce se întâmplă în Timișoara în ultimii 3 ani.
Aceste cifre nu sunt o întâmplare. Ele reflectă politica administrației USR de a concentra resursele bugetare ale orașului în dezvoltare și în investiții. Investim în construcția de școli, înnoirea transportului public, modernizarea infrastructurii, schimbarea rețelelor edilitare, reabilitarea spațiilor culturale. Dar dincolo de cifre, aceste investiții au un rol crucial în modelarea viitorului Timișoarei. Investițiile în școli înseamnă o educație de calitate, care-i pregătește pe elevi pentru joburi competitive.
Investițiile în infrastructura rutieră stimulează dezvoltarea economică, investițiile în sănătate asigură acces la îngrijire medicală de calitate, iar cele în cultură adună comunitatea și devin locuri unde se nasc idei pentru viitor.
Timișoara de acum arată ambiția unor generații care nu au dorit să rămână pe loc. Este moștenirea pe care o onorăm prin pasiune, investiții și dezvoltare. În final, rămâne ceea ce am zidit pentru generațiile viitoare”, este mesajul principal al viceprimarului Ruben Lațcău.
Trimite articolul
XEra frumos sa facă evenimentul public cu o zi înainte și pentru prostime, sigur ar fi avut audienta mai mare, dar evenimentul a fost în sânul familiei să nu fie deranjați la minunata aniversare, ar fi fost frumos să mergem și noi ăștia obișnuiți și poate găseam minunații manageri de cartiere, care sigur au sărbătorit performanța profitului material al lor, că de făcut ceva, nu se vede nimic în cartiere
-
Nu mai era loc. Sala a fost arhiplină. Evenimentul a fost transmis Live, pe Facebook.
3 ani … DE NIMIC ! Alt mandat nu mai vedeți in Timisoara.
-
De niMica e Timis-ul! Voi spuneti ca e plina Timisoara de santiere, apoi tot voi ziceti ca nu se face nimic!
-
Ciuhandu cum a prins,dar Robu?Dar Johanis ?
Iti vine pur si simplu sa versi o lacrima la declaratiile lui Latcau legate de Colterm.Fereasca Dumnezeu ca un oras sa aibe astfel de indivizi in administratia locala.Timisoara a fosr blestemata in 2020,dar cand vezi cum mint de ingheata Bega in toiul verii,Fritz si Latcau,ne face sa ne gandim ca 1 an putem sa mai rabdam dupa 3 ani de mizerii,hotii si chin cu acesti trubaduri.
-
Ionutz, trubadur este Robu. Tu traiesti in alta lume! Ce hotii sunt facute de USR. Vezi ca marile hotii in 30 de ani de democratie s-au facut de psd si pnl, asa ca latri ca un caine la luna.
Cuvantul corect pentru ce fac este HAOS!
Habanistilor,nu ati facut nimic in oras,0 proiecte proprii,0 fonduri europene atrase,esti un primar 0 Fritz…buruieni,tanatari,frig in scoli si spitale 2021,rusine
Cred ca de fapt cuvantul care descrie cel mai bine ce faceti este “nimic”!
*inspiră* HAHAHAHAHAHAHAHAHAHHAHAHAHAHAHAHAHHAHAHAHAHAHHAHAHAHAHHAHAHAHAH
Respect, respect dar gaurile sunt mai adanci decat acum 3 ani..
————————————————————————
Bună ziua,
Vă informăm că sesizarea dvs. având nr. de înregistrare SZN2023-002673 a primit un răspuns:
Bună ziua, aspectele semnalate de Dumneavoastră cu privire la lucrările de reparație a carosabilului la adresa strada Ioachim Miloia din Municipiul Timișoara, sunt în atenția Biroului Infrastructură, vor fi analizate din punct de vedere juridic, tehnic și economic împreună cu toți factorii de decizie implicați, urmând a se lua măsurile care se impun în astfel de situații. Constructorul care se ocupă cu reparația și întreținerea carosabilului, trotuarelor și aleilor pe raza Municipiului Timișoara execută periodic aceste reparații în baza unui buget alocat și a unui program lunar de execuție lucrări. Din acest motiv s-ar putea ca rezolvarea aspectelor sesizate să dureze o anumită perioadă de timp. Sesizarea Dumneavoastră va rămâne în atenția Primăriei Municipiului Timișoara până vor fi rezolvate toate aspectele semnalate.. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Vă aducem la cunoștință prevederile Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor:
Articolul 8 (1). Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.
Articolul 9. În situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o informare și o cercetare mai amănunțită, conducătorul autorității sau instituției publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile, iar în domeniul energiei și gazelor naturale, termenul poate fi prelungit cu cel mult 30 de zile, cu notificarea prealabilă a petentului.
Articolul 10 (1). În cazul în care un petiționar adresează aceleiași autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petițiile primite.
(2) Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul ca s-a răspuns
Cu respect,
Primaria Municipiului Timisoara
nici viza de flotant nu ai fritz in timisoara …despre ce vorbim?
Dacă comuniștii pretindeau îndeplinirea planului cincinal în 4 ani jumate, actuala administrație se laudă după 3 ani. Printre realizări enumeră niște demolări și evacuarea unui imobil. În rest dezastru în cartiere, șantiere și spațiile verzi. Dar după cum spuneau vorbitorii, nu e vorba de cifre că atunci s-ar aduce în discuție creșterea taxelor locale la nivelul maxim permis de legislația națională la care actuala administrație se pricepe de minune. De altfel și cheltuirea banilor pe studii inutile și fantasmagorice acordate unor firme agreate denotă un mare respect pentru banii publici. S-au adunat acolo pentru a se lăuda unii pe alții exact în stilul fostei administrații cu deosebirea că actualii sunt mai incompetenți și au mai puține realizări direcționate spre confortul cetațenilor.
Din 2007 am stat in Timisoara, dar din 2023 m-am mutat chiar si din Banat. Nu se poate sa fii asa nesimtit incat sa nu vezi ca Timisoara, dar si multe alte sate de langa Timisoara sunt la un nivel de 2003-2005. Nu se mai putea trai din cauza mizeriei, al prostiei, coruptie si preturi de Europa de Vest.
-
Până în 2007 ai stat în Caracal.
Mnoa Her D onimik chiar ai cu ce te lauda tu si adunatura aia de ciudatii din PMT ….esti de kko her D o nimik …alt mandat numai pupi tu si nici USR-UL in T imisoara
Au învățat să facă balet cu grație. Nu mai specifică proiectele cu subiect și predicat, toate atrase de Robu, că știu că sunt puși cu botul pe labe cu dovezi, doar că ,,Am atras, Am câștigat”.
Niciodată obiectiv ce au atras și ce au câștigat.
De ce nu l-au invitat si pe ultracorectul voievodul Nicu Robu ctitor de atatea proiecte …pe hartie .
Hai obligatoriu inainte ptr Timisoara .
Daca intri pe Opinia Timisoareqai zici ca e redactor sef Nicu Robu ….hatereala si extremism ieftin
-
Probabil ca tu esti varianta masculina a lui 314 s.a.m.d.
-
Dacă intri pe tion.ro ai impresia că ești la o ședință userizdă a celor cărora li se pare că îngustarea carosabilului duce la circulatie mai rară. Voi ăștia marxisto-maoiști vreți să ne duce-ți în comuna primitivă (nu ați fi departe de ea, dar totuși, măcar un ev mediu!)
Cuvantul care va catracterizeaza cel mai bine este HOTIE !
auzi respect…….
Fritz, cand ai inchis graqdina zoo si ai promis ca o redeschizi in 2 ani si ai mintit tot respect a fost?
Fritz, cand ne-ai inchis in casa in 2021 tot respect a fost? ca Tm a fost singurl oras inchis atunci ca asa ai vrut tu.
am votat Fritz si USR tot timpul, dar la primarie votez Robu!
-
Nu e nevoie sa mai deschida gradina zoologica fiindca v-ati strans toti aici.
Cuvantul care descrie corect este: “jale”.
“Ele reflectă politica administrației USR de a concentra resursele bugetare ale orașului în dezvoltare și în investiții.”
Stiu ca o sa sara toti USRistii in sus cand o sa zic ca toate, dar toate sunt proiectele fostei administratii. Ei o sa zica “sunt proiectele orasului domnle”, dar cititi cu atentie citatul care l-am pus: “ele reflecta politica administratie USR”.
Bai, da-o drq… 1 proiect, dar nici macar 1 nu este proiect USR. Acei 450 mil record au fost lasati de administratia veche.
Asta nu-mi place la actuala administratie, ipocrizia si asumarea unor lucruri care nu sunt in totalitate a lor.
Exercitiu de imaginatie: fosta administratie nu lasa 1 proiect in derulare, o. cu ce se lauda acuma Fritz? cu tramvaiele cui? cu autobuzele cui? cu care Stan vidrighin? cu care cetatii? cu ce se lauda?
Pledoarie ieftină pentru un deznodământ inevitabil. Debarcarea cu șuturi în fund anul viitor.
”
Numarul de inregistrare: SC2022-011657
Data inregistrarii: 12.05.2022
Termen de rezolvare: 11.06.2022
Stare actuala:
Numele biroului: Biroul Infrastructura
Data de ieşire: 12.05.2022
Stare Document: In lucru
”
Un an si jumatate de respect.
Eu am un singur cuvint : RUSINE !!!
#”am ținut în echilibru 20 de mingi în aer”
slab! mie mi-a placut indianu cu jongleriile cu farfurii din “Terminalul” / 2004 cu tom hanks
#🤪
Vai,vai, daca nu as locui in Timisoara as crede !
Cuvantul de ordine rusine, dupa 2 ani si jumatate, ai scoc capul din vizuina ?
fara respect. am trecut acuma seara pe cetatii si arata naspa de tot. fara borduri, fara linii de marcaj, ditamai spatiu verde si inguste rau benzile de trafic. asata cere dispret nu respect.
-
O, nuuu! DITAMAI spațiul verde??? 😱😱😱
repede, aduceți o betonieră!!!
Trăiesc în lumea lor usristii ăștia. Niște neica nimeni…