Profesori din Statele Unite ale Americii, Portugalia și, cel mai recent, Franța, le-au predat studenților înscriși la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
„Avem colaborări cu profesori pe care îi invităm să facem schimb de experiență pedagogică. Chiar am avut recent în atelierul de gravură un coleg din Toulouse, profesorul Jean-Luc Fauvel, care a venit pentru început într-o perioadă de probă de cinci zile să vedem cum putem să colaborăm într-o viitoare încercare de a putea să-l invităm să predea oficial un curs al dânsului la gravură. A venit cu un suflu proaspăt de informații noi pe care e bine să le auzim și noi, ca și colegi, ca profesori de aici, dar și studenții. Am avut profesori care au predat din Los Angeles, Portugalia”, ne-a declarat lect. univ. dr. Remus Rotaru, prodecanul facultății.
Îmbogățirea cunoștințelor în domeniu nu a fost doar de partea tinerilor.
Jean-Luc Fauvel, profesor la Școala de Arte Frumoase din Toulouse, a apreciat faptul că în România încă se pune preț pe lucrul făcut de mână.
Întrebat care sunt diferențele între gravura franceză și cea românească, profesorul ne-a răspuns: „Marea diferență este că aici, la Timișoara, universitatea încă crede și păstrează importanța tradiției tehnicilor atât grafice cât și manualitatea, în general. Actualmente, în Europa ne confruntăm cu problema dispariției tehnicilor manuale din cauza influenței tehnologiei, care e un dezavantaj”.
Jean-Luc Fauvel predă de 37 de ani, iar la Timișoara a venit cu tot bagajul de cunoștințe pe care l-a pus în fața studenților. Profesorul ne-a mai declarat că a avut și el de învățat și după o săptămână petrecută în atelierul de gravură s-a creat o atmosferă de lucru frumoasă. Jean-Luc Fauvel dorește să revină la Timișoara pentru o perioadă ceva mai lungă.
Doctorand Ovidiu Batista ne-a spus că alături de partea practică predată de profesorul Jean-Luc Fauvel, studenții au luat parte la o conferință despre istoria gravurii, din preistorie până astăzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!